francisc tobă, acuzat de crime la revoluția de la sibiu, exclus din parlament și din aur
Sursa: prosport.ro

Francisc Tobă a fost ales parlamentar pe listele AUR. Imediat după alegeri au apărut informații și documente că el a fost implicat în ororile comise la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. Acesta a fost huiduit la Timișoara, iar George Simion, copreședintele AUR, a invalidat mandatul de parlamentar al lui Tobă.

CITEȘTE AICI DESPRE CRIMELE LUI FRNACISC TOBĂ DIN TIMPUL REVOLUȚIEI DE LA SIBIU 

francisc tobă, acuzat de crime la revoluția de la sibiu, exclus din parlament și din aur

George Simion spune că decizia a fost grea, dar că nu îşi doreşte ca Alianţa pentru Unirea Românilor să fie afectată de suspiciuni.

„Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor. Suntem în zilele Revoluţiei pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania Eroii nu mor niciodată, organizată în fiecare an şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli”, a declarat George Simion pe Facebook.

Cine este Francisc Tobă

Aflat la Timișoara pentru a se întâlni cu simpatizanţii partidului pe care îl conduce şi pentru a depune candele pe treptele Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989, George Simion a fost huiduit de mai mulţi timişoreni, printre care şi revoluţionari.

Aceştia i-au reproşat că doi ofiţeri implicaţi în reprimarea Revoluţiei – Francisc Tobă şi Nicolae Roman – au ajuns parlamentari AUR, iar fără a se dezice de ei şi fără a le cere demisia, Simion nu va putea participa la manifestări.

Născut în 1953, Francisc Tobă a absolvit Academia Militară Tehnică din Bucureşti, unde a devenit „specialist în armament şi rachete” şi a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992.

Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică