Minor prins de poliție la Agnita - Vindea petarde ''la negru''
foto: arhivă

Un minor care deținea peste 150 de articole pirotehnice a fost prins de polițiști. Băiatul intenționa să le vândă.

La data de 17.12.2020, în jurul orei 1930, în cadrul activităților specifice desfășurate în baza planului de acțiune „Foc de artificii 2020/2021”, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au identificat un minor din Iacobeni care deținea la domiciliu 169 de articole pirotehnice (petarde), pe care intenționa să le comercializeze pe raza localității.

„Articolele pirotehnice în cauză au fost ridicate în vederea confiscării iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 37 lit. a din Legea nr.126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, respectiv desfășurarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

 

Ultima oră