Hotelul Ramada din Sibiu, mesagerul faptelor bune

Responsabilitatea și implicarea în sprijinul comunității locale a devenit pentru Hotelul Ramada din Sibiu, modul în care își arată susținerea față de societate, în această perioadă greu încercată din cauza contextului epidemiologic global.

După campania demarată chiar de Ziua Națională a României, o campanie activă până la finalul anului, care constă într-o masă caldă oferită gratuit celor aflați mereu în linia întâi, General Hotel Group SRL inițază o nouă acțiune, de această dată în sprijinul celor mai puțin favorizați dintre sibieni.

Masă caldă de Crăciun pentru persoanele nevoiașe

Hotelul Ramada din Sibiu, cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Sibiu, donează 300 de pachete cu preparate calde pentru categoriile sociale defavorizate din oraș.  Astfel, o parte din persoanele nevoiașe din localitate vor primi sarmale de porc cu varză, mămăligă și smântână, mâncare tradițională specifică sărbătorilor de iarnă, care nu trebuie să lipsească de pe masa niciunui sibian. Cele 300 de pachete oferite de către Hotelul Ramada vor fi distribuite cu două zile înainte de Crăciun, în data de 23 decembrie 2020. 200 de pachete vor fi repartizate pentru cei care iau masa la Cantina Socială a Municipiului Sibiu, 70 de pachete pentru seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, iar 30 de pachete pentru cei care se află la Adăpostul de Noapte din oraș. ,,Sărbătorile de iarnă, în special Ziua Sfântă de Crăciun trebuie să fie un prilej de bucurie pentru toți sibienii. Din păcate, traversăm cu toții o perioadă mai puțin favorabilă, de aceea ne-am gândit că un astfel de gest poate însemna ceva deosebit pentru acești oameni, care sunt mai puțin norocoși decât noi, ceilalți. Ideea a venit de la pregătirea meniului de livrări pentru sărbători. Ne-am gândit că în acest mod, putem să oferim puțină bucurie și celor nevoiași și singuri, departe de cei dragi lor sau chiar fără familie deloc, în cazul seniorilor de la azil, și să le oferim o masă caldă cu mâncare tradițională de Crăciun și celor pentru care sărbătoarea aceasta nu este atât de îmbelșugată”, vorbește despre această inițiativă, Oprea Carabulea, General Hotel Group SRL.

Soluții și asumare socială

Implicarea socială a companiilor private în această perioadă de criză, poate aduce soluții pentru rezolvarea impasului prin care trece astăzi întreaga societate. Iar prin toate acțiunile pe care le organizează în această perioadă, managementul General Hotel Group SRL dorește să fie mai aproape de sibieni și să vină în ajutorul acestora. ,,Noi credem în sprijinul reciproc între oameni și în puterea dată de comunitate. Cu această ocazie, le doresc sibienilor, ca de altfel tuturor românilor, Sărbători Fericite și un Crăciun cu multă lumină, în care, chiar și în aceste vremuri complicate, să reușim să păstrăm măcar puțin din magia minunată a acestuia”, urează cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Oprea Carabulea.

 

 

Ultima oră