Franța anunță că toate țările europene vor începe vaccinarea anti covid în aceeași zi
FOTO Profimedia

Presa franceză scrie că toate țările membre UE vor începe campania de vaccinare anti covid în aceeași zi, iar dozele de vaccin vor fi distribuite în funcție de numărul populației, scrie mediafax.ro.

„Am înţeles că politica privind vaccinurile, vaccinurile pentru toţi, nu este pentru mâine. Realitatea de astăzi sunt vaccinurile cu prioritate mare. Fiecare ţară europeană va avea acelaşi număr de vaccinuri în funcţie de numărul de locuitori. Toate ţările europene vor lansa campania de vaccinare în aceeaşi zi la sfârşitul anului”, scrie BFMTV, citând surse politice.

Anturajul lui Emmanuel Macron a confirmat aceste comentarii, precizând că nu a fost încă stabilită data la care va începe vaccinarea.

„Am spus că la nivel european va începe în acelaşi timp. De aici şi interesul pentru a se ajunge la un acord comun”, a adăugat un consilier prezidenţial.

Germania face presiuni ca Agenţia Europeană pentru Medicamente să analizeze până pe 21 decembrie vaccinul Pfizer-BioNTech. Această dată ar însemna o anticipare cu o săptămână a celei stabilite anterior şi ar putea însemna începerea vaccinării înainte de sfârşitul anului.

Ultima oră