Tălmăcean prins la furat de lemne - Polițiștii i-au confiscat tractorul și încărcătura
foto: arhivă

În cursul zilei de 31 octombrie, în jurul orei 18,00, pe DC 73, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani, din orașul Tălmaciu, în timp ce, cu ajutorul unui ansamblu rutier, transporta cantitatea de 17,187 mc de lemn rotund, esență fag, fără a deține documente legale de proveniență și transport.

Astfel, materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Sibiu, iar semiremorca utilizată pentru transport a fost confiscată.

În cauză s-a deschis un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de transport cu orice mijloc de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoțite de documentele specifice de transport.

„La data de 14 decembrie a.c., în continuarea cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, analizând mijloacele de probă existente în cadrul dosarului penal și ordonanța de extindere asupra altor 2 acte materiale ale infracțiunii de ”transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m^3, neînsoţite de documentele specifice de transport”, polițiștii sibieni au procedat la ridicarea autoutilitarei (cap tractor) în vederea confiscării.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Ordine Publică din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Ultima oră