Curtea de Apel Bucureşti a anulat, luni, hotărârea Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) prin care se interzicea credincioşilor din altă localitate să participe la pelerinaje, scrie Digi24.
La începutul lunii octombrie, şeful Departamentului pentru Situaţii Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că la evenimentele religioase organizate într-o localitate pot participa doar credincioşii care au domiciliul sau reşedinţa în aceasta.
„Organizarea sărbătorilor religioase (…) este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor sau pelerinilor din alte localităţi. Acest lucru este extrem de necesar, pentru că riscul major nu este numai participarea la faţa locului, riscul major este pe durata transportului în autocare. Dacă se stă într-un autocar, într-o maşină sau mijloc de transport ore, este suficient să fie o singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi cei care au călătorit cu mijlocul de transport infectaţi acasă. Acest lucru trebuie să fie limitat. Sărbătorile se fac, doar că participanţii vor fi doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”, explica, atunci, Raed Arafat.
În urma acestei decizii, la pelerinajul anual de Sfânta Parascheva, au avut voie să participe doar credincioşii din municipiul Iaşi.
Instanţa din București a admis o acţiune introdusă în justiţie de Mihaela Meucă, care a dat în judecată Guvernul, Ministerul de Interne şi CNSU.
„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României. Respinge acţiunea faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Guvernul României. Admite acţiunea faţă de pârâtul CNSU. Anulează art. 2 din Hotărârea nr. 47/2020 a CNSU”, se arată în decizia Curții de Apel București.
Hotărârea nr. 47/2020 a CNSU prevede la articolul 2 următoarele: „Organizarea de sărbători religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor/pelerinilor din alte localităţi”.
Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs, precizează Agerpres.
Sursa: Digi24