Meteorologii informează că o nouă atenționare de cod galben de ploi puternice intră în vigoare sâmbătă și vizează zece județe din țară, printre care și Sibiul. La munte va ninge, iar rafalele de vânt vor ajunge la 80 de kilometri pe oră, scrie Mediafax.
Atenționarea Cod galben a intrat în vigoare sâmbătă la ora 8.00 și va expira duminică la ora 10.00.
Alerta anunță ploi în județele Sibiu, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Covasna, cu precădere în zona subcarpatică și la altitudini mai mici de 1700 de metri. Acestea vor fi în general importante cantitativ și se vor acumula peste 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în general la altitudini de peste 1700 m, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, în zona montană înaltă vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi scăzută.
Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în cele sudice și estice se vor acumula cantități de apă ce vor depăși pe alocuri 15…20 l/mp.
Sursa: Mediafax