S-a aprobat bugetul multianual al UE și planul de relansare economică

Președintele Consiliului European, Charles Michel, anunță că a fost obținut un compromis cu privire la adoptarea bugetului european și fondului de redresare economică post-Covid.

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, joi, în cursul reuniunii Consiliului European, la un acord privind aprobarea bugetului multianual şi a Planului de relansare economică post-pandemie, în contextul în care procedurile erau blocate de Ungaria şi Polonia, scrie Mediafax.

S-a aprobat bugetul multianual al UE și planul de relansare economică

„Acord în privinţa bugetului multianual şi a Planului de relansare «Viitoarea generaţie UE». Acum putem începe implementarea şi reconstruirea economiilor noastre. Planul de relansare crucial va stimula tranziţia ecologică şi digitală”, a anunţat, prin Twitter, Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

„Europa merge înainte! Acord asupra viitorului buget UE şi a Planului «Viitoarea Generaţie UE». 1.800 de miliarde de euro pentru stimularea relansării economice şi construirea unei Uniunii Europene mai rezistentă, mai ecologică şi mai digitală. Felicitări Preşedinţiei germane a Consiliului UE”, a declarat, la rândul său, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

Ungaria şi Polonia, care contestau introducerea mecanismului privind respectarea normelor statului de drept, blocau procedura de aprobare a bugetului UE pentru perioada 2021-2027, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, şi a Planului UE de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Conform soluţiei de compromis, mecanismul privind condiţionarea accesului la fonduri UE de respectarea normelor statului de drept se va aplica doar bugetului multianual şi Fondului de relansare economică. Astfel, vor fi exceptate viitoarele plăţi efectuate în virtutea sistemului actual. În plus, mecanismul va intra în vigoare abia după ce Curtea de Justiţie a UE se va pronunţa asupra legalităţii sistemului, potrivit site-ului Politico.eu. Comisia Europeană va formula propunerile oficiale de sancţionare a unui stat care nu respectă normele statului de drept. Decizia de sancţionare va fi luată de Consiliul UE prin majoritate calificată: voturile a 15 state UE, reprezentând 65% din populaţia UE (o procedură numită şi regula „dublei majorităţi”).

„Noul instrument va consolida statul de drept în mod concret. Aceasta este cea mai mare realizare de astăzi. Reglementarea este un instrument cu caracter obligatoriu, cu efecte directe; va apărea un nou tip de condiţionare, ne aşteptăm să aibă un caracter clar şi preventiv”, a declarat, potrivit site-ului Politico.eu, Tytti Tuppurainen, ministrul finlandez al Afacerilor Europene.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de buget multianual şi Fondul de relansare economică post-pandemie, inclusiv clauza privind mecanismul statului de drept, urmează să fie aprobate formal de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European.

Sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică