joe biden și kamala harris desemnați personalitățile anului 2020

Revista Time l-a desemnat pe președintele ales al SUA, Joe Biden, și pe vicepreședintele Kamala Harris, personalitățile acestui an. Cei doi urmează să preia conducerea Statelor Unite în ianuarie, scrie mediafax.ro.

„Biletul Biden-Harris reprezintă ceva istoric”, a postat Time pe Twitter. Perechea democrată a învins alți trei finaliști: lucrătorii din domeniul sănătății alături de dr. Anthony Fauci, mișcarea pentru justiție rasială, precum și pe președintele Donald Trump, care a pierdut cursa pentru Casa Albă.

Time alege cea mai influentă persoană din anul din 1927.

„Pentru schimbarea poveștii americane, pentru că au arătat că forțele empatiei sunt mai mari decât furia divizării, pentru că au împărtășit o viziune a vindecării într-o lume îndurerată, Joe Biden și Kamala Harris personalităție anului 2020 în Time”, a scris redactorul șef al revistei Edward Felsenthal.

Biden și Harris nu au făcut comentarii publice cu privire la anunț.

În fiecare an, Time alege o persoană, un grup, o idee sau un obiect care, în bine sau în rău, a avut cel mai mare impact asupra evenimentelor pe parcursul ultimelor 12 luni.

Ultima oră

Comentariul meu