Starea de alertă se prelungește - Nu se iau măsuri noi de sărbători

Premierul interimar Nicolae Ciucă a anunțat că starea de alertă va fi prelungită. Nu se vor impune noi restricții de sărbători. Toate măsurile și indicatorii prevăzuți în hotărârea precedentă se vor menține, scrie Mediafax.

Ciucă a fost întrebat dacă autoritățile vor impune noi restricții de sărbători.

„În această după-amiază va avea loc ședința CNSU. De asemenea, e o analiză la nivelul comitetului de specialitate care vor determina decizii la nivel guvernamental. Guvernul interimar pe care îl conduc în acest moment nu poate să ia decizii care să modifice foarte mult prevederile stării de alertă în care ne găsim. Ca atare, în viitoare ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care prelungim starea de alertă cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă”, spune premierul interimar, Nicolae Ciucă.

Sursa: Mediafax

Ultima oră