Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat, joi seară, că starea de alertă se prelungește cu 30 de zile, începând cu data de 14 decembrie. Românii vor petrece Crăciunul și Revelionul respectând anumite restricții.
Raed Arafat a vorbit despre ce urmează îm perioada sărbătorilor, menționând că vor fi în vigoare anumite restricții, scrie Digi24. „E foarte important fiecare persoană ce va face în familie. Încă nu suntem pe descreștere consistentă”, a spus Arafat.
Acesta a precizat că și de Crăciun și Revelion vor fi în vigoare aceleași măsuri ca până acum. Asta înseamnă că nu vor fi organizate petreceri în stradă în noaptea dintre ani. „De sărbători, gândiți-vă la sănătatea dumneavoastră, a familiei dumneavoastră și a celor în vârstă. Încercați cât de mult posibil să limitați numărul celor cu care va întâlniți”, a spus Arafat.
Întrebat ce se va întâmpla totuși de revelion, dacă românii vor putea ieși măcar în fața casei sau a blocului, secretarul de stat a răspuns: „Toate limitările care au fost până acum rămân mai departe. Petreceri în stradă, nu. Pârtiile sunt deschise, dar respectând toate regulile care se aplică în jurul lor, la restaurante, hoteluri, distantarea fizică”.
Totodată, Arafat a anunțat că stațiunile de schi vor fi deschise, inclusiv telecabina, dar cu număr redus de persoane, iar rezervările pentru vacanțe fiind permise, însă „cu respectarea regulilor” din starea de alertă.
În privința colindatului de Crăciun, Raed Arafat a spus: „Sfatul este evitați acest lucru, chiar dacă e o tradiție, mersul din casă în casă, mai intri în casă, mai stai un pic, riscul de infecție crește mult”.
Întrebat în continuare dacă românii vor sta în case de Revelion, secretarul de stat a intervenit: „Nu vor fi festivități. Putem să punem multe ipoteze. Regulile sunt clare. Cei care vor intra în contact cu mai multe persoane se pun pe ei în pericol, recomandarea este să se evite aceste acțiuni”, făcând referire la posibilitatea ca oamenii să poată ieși la ora miezul nopții pe stradă.
Sursa: Digi24