vremea - în sud iarnă în toată regula, la sibiu vor fi chiar și 13 grade

În sudul țării e iarnă, ninge și se anunță strat destul de gros de zăpadă. Sibienii însă se uită la știri și văd fulgi de nea, pentru că aici temperaturile din zilele următoare vor fi de primăvară. Nici măcar poleiul nu aduce aminte de anotimpul rece, pentru că e prea cald să se formeze.

Județul Sibiu se află parcă în altă dimensiune pentru cel puțin o săptămână. În restul țării și chiar la vecinii din Vâlcea, în sudul județului, a nins și parcă decembrie chiar arată a lună de iarnă.

La noi însă ne putem aștepta să înflorească pomii, pentru că temperaturile ar putea ajunge chiar și la 13 grade celsius. Meteorologii sibieni spun că zilele următoare vor veni cu o încălzire treptată a vremii, temperaturile vor urca la 8, 9, 10 și chiar 13 grade.

Noaptea acestea nu vor fi mai mici de 3, 4 grade celsius, așa că ploile care vor apărea se vor transforma maxim în lapoviță.

Și pentru că este cald, dat și pentru că vântul va mai adia zilele următoare, poleiul nu va pune probleme șoferilor. Dar, aceștia trebuie să fie totuși atenți, pentru că șoseaua va fi umedă.

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu