Orban a demisionat - „Îmi închei mandatul de premier. Am încercat să îmi fac datoria”
foto: arhivă

Ludovic Orban a demisionat, luni seară, din funcția de premier al României. „Am încercat să îmi fac datoria față de români”, a spus acesta.

„Îmi închei mandatul de premier după un an și o lună, după o perioadă în care România s-a confruntat cu o perioadă dificilă, alături de ceilalți cetățeni ai lumii, s-a confruntat cu o pandemie (…). Am încercat să îmi fac datoria față deromâni și plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite. Tot ce a fost omenește am posibil, atât eu, cât și colegii din echipa Guvernului, am făcut”, a declarat Ludovic Orban.

El spune că România are nevoie de un guvern responsabil, care să reprezinte voința românilor care își doresc modernizarea și dezvoltarea țării. „Decizia mea vreau să arate un lucru foarte clar . Nu mă cramponez de funcția de prim-ministru, că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un guvern foarmat din formațiunile politice de centru-dreapta, care susțin cu claritate orientarea euroatlantică a României și care vor să utilizeze toate resursele pe care le va avea România la dispoziție și să fructifice oportunitățile pentru a putea să crească calitatea vieții pentru fiecare dintre cetățenii români”, adaugă Orban.

 

Ultima oră