Un asistent medical angajat la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Vâlcea, care a murit în urma leziunilor cerebrale provocate din cauza unui accident rutier în care a fost implicat, a fost raportat de către Federația Națională Sindicală „Ambulanța” ca fiind decedat în urma infecției cu SARS-CoV-2.
Serviciile Județene de Ambulanță din toată România sunt în doliu după ce un coleg din Vâlcea a decedat. Federația Națională Sindicală „Ambulanța” a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă, prin care anunța că bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a murit în urma infecției cu SARS-CoV-2. Se pare, însă, că nu acesta este motivul deceselui. Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier, iar leziunile cerebrale suferite i-au fost fatale.
Moment de reculegere la SAJ în toată țara
Sâmbătă dimineață, Serviciile Județene de Ambulanță din toată țara au ținut un moment de reculegere pentru colegul lor, Daniel Dobrițoiu, anunțând că a fost răpus de coronavirus.
Și colegii din Sibiu s-au alăturat. „Din păcate, perfidul virus ne mai răpește încă un coleg. A trecut în neființă DOBRIȚOIU DANIEL, în vârstă de 33 ani, asistent medical la SAJ Vâlcea. SAJ SIBIU a ținut un moment de reculegere în memoria colegului nostru”, a transmit Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) a anunțat că asistentul a fost răpus de COVID
FNSAR a transmis către Serviciile Județene de Ambulanță un comunicat de presă în care anunța decesul asistentului. SAJ Sibiu a primit, de asemenea, comunicatul respectiv, pe care l-a remis presei. În comunicat este previzat faptul că Dobrițoiu Daniel, asistentul medical, „a căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19”.
„Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical DOBRIȚOIU DANIEL, în vârstă de 33 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Vâlcea, care a contribuit la salvarea de vieți. A căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19.
Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii din toate Serviciile Publice de Ambulanţă, într-un număr aproximativ de 11.000 de angajaţi, sunt alături de familia rămasă îndoliată şi îndurerată, și de colegii din Serviciul de Ambulanță Județean Vâlcea, rugându-l pe Dumnezeu să îi mângâie şi să îi ajute să treacă peste acest ceas greu al despărţirii.
În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere de un minut, în data de 5 decembrie 2020, la ora 10.00, când sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor vor funcţiona continuu în acel minut. Înmormantare va avea loc în cimitirul din satul Bârlogu, comuna Stoenești, județul Vâlcea.
Organizarea momentului de reculegere, ca un ultim omagiu anunțat, revine conducerii unității și conducerii sindicatului reprezentativ în FNSAR, ca un ultim omagiu pentru cea care a fost colegul nostru, asistent medical DOBRIȚOIU DANIEL”, se arată în comunicatul de presă trasmis de Federația Națională Sindicală „Ambulanța”.
Nu a murit din cauza infecției cu COVID-19
Se pare însă că asistentul medical din Vâlcea nu a murit în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2. Bărbatul a fost implicat într-un accident rutier grav, în urma căruia a suferit leziuni cerebrale. A fost dus la spital, iar acolo i s-a făcut și testul COVID-19, care a ieșit pozitiv. Decesul a survenit însă în urma rănilor suferite în accident. Acest lucru a fost confirmat de Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.
„În urma unor atenționări primite în legătură cu colegul nostru asistent medical de la SAJ Vâlcea, ne vedem nevoiți să facem unele precizări. Colegul nostru, într-adevăr, a avut un accident rutier în urmă cu trei zile, în urma căruia, din păcate, a decedat. De precizat că el a fost găsit pozitiv la testarea făcută în vederea internării în urma accidentului. De aici și confuzia că el ar fi murit de Covid-19. Ne cerem scuze pentru neînțelegerea produsă și vă reamintim că întotdeauna dorim să informăm corect prin dumneavoastră opinia publică”, a precizat, sâmbătă, Genu Scridon.
Cine a transmis informații false
Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) a transmis, deci, o informație falsă. Bărbatul a avut, într-adevăr, coronavirus, dar nu virusul a fost motivul decesului. Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu, a declarat, pentru Ora de Sibiu, că FNSAR a furnizat informațiile, însă s-a produs o neînțelegere.
„Și noi am fost induși în eroare de comunicat. Am vorbit cu colegii din Vâlcea, mi-au confirmat accidentul. Bărbatul a murit din cauza leziunilor cerebrale. În ceea ce mă privește, eu am preluat o informație oficială. Ca buni colegi, noi am vrut să transmitem condoleanțe prin acel moment de reculegere. (…) Noi am primit comunicatul de la Federația Sindicală, remis prin WhatsApp. Problema e la Federație”, a precizat Genu Scridon.