REPORTAJ la secția de votare - Sibienii care merg la urne - "Am fi putut să stăm în case, dar am votat pentru că vrem o schimbare"

Duminică, 6 decembrie, aproape 19 milioane de români sunt așteptați să voteze la alegerile parlamentare 2020. La nivelul județului Sibiu, sunt înscriși pe listele permanente 380.240 de persoane.

Până la ora 14:00, au votat 60.274 de persoane, dintre care 4.053 pe listele suplimentare. Prezența la vot, până la această oră, este de 15,85 %. În ceea ce privește municipiul Sibiu, avem o prezență la vot de 19,17%. Au mers la urne 28.177 persoane, dintre care 1.323 pe listele suplimentare. Urna mobilă a ajuns la 85 de persoane.

Sibienii care au mers la vot, spun că au fost tentați să stea acasă și să nu meargă la vot, fiind supărați pe măsurile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului adoptate de autorități.

„Ne-au ținut în casă și nu ne-au lăsat să facem nimic, dar ne cheamă la vot. Sincer, chiar nu am vrut să vin, dar am zis că dacă nu ieșim la vot, măcar să încercăm să facem o schimbare, nu mai avem de ce să ne plângem după.”, spune Tiberiu, un votant din Sibiu.

REPORTAJ la secția de votare - Sibienii care merg la urne - "Am fi putut să stăm în case, dar am votat pentru că vrem o schimbare"

„Ne-au obligat să stăm în case, au închis afaceri, lucru care ne-a afectat foarte mult. Am fi putut să stăm și noi astăzi în case, așa cum ne-au spus, dar am ieșit tocmai pentru faptul că vrem o schimbare, vrem altă conducere, una care să se gândească și la oameni.”, a mai spus un sibian.

Unii sunt de părere că decizia de a permite organizarea alegerilor și participarea oamenilor la vot este foarte importantă, iar că riscul de a te infecta la votare este extrem de mic.

„Să fim serioși, când mergem la supermarket și stăm la cozi sau punem mâna pe aceleași produse pe care au mai pus ce puțin 30 de persoane este în regulă, dar să mergem la vot unde există dezinfectant, măști, mănuși și unde stai maxim 5 minute este risc. Nu despre asta este vorba, sunt doar scuze pe care  le au unii cărora le pasă prea puțin de viitorul lor și de cel al copiilor lor.”, spune Marcela.

REPORTAJ la secția de votare - Sibienii care merg la urne - "Am fi putut să stăm în case, dar am votat pentru că vrem o schimbare"

Un vot pentru trai mai bun

Majoritatea sibienilor care au votat spun că au făcut-o pentru a demonstra implicarea și interesul pentru viitoarele generații, pentru a-și aduce aportul la schimbările pe care și le doresc și pentru a simți că luptă pentru o viață mai bună.

„Toți știm să ne plângem că vrem o viață mai bună, dar când avem posibilitatea de a influența acest lucru, nu o facem. Dacă ai grijă și ești atent, nu te infectezi la o secție de vot. Eu am venit cu pixul meu de acasă și nu mi-a zis nimeni nimic.”, spune un sibian.

REPORTAJ la secția de votare - Sibienii care merg la urne - "Am fi putut să stăm în case, dar am votat pentru că vrem o schimbare"

Persoanele de vârsta a doua, prezente la urne „de dragul copiilor”

Ca de fiecare dată, în preajma secțiilor de votare au fost prezente și persoanele în vârstă, care spun că au făcut-o pentru binele copiilor și nepoților săi.

„Pentru noi deja nu mai contează la vârsta asta, dar ne gândim la copii și la viitorul lor. Vrem ca măcar ei să aibă o viață mai bună.”, a spus o sibiancă după ce a votat.

În județul Sibiu sunt amenajate 376 de secții de votare, care sunt dotate și amenajate cu măști, mănuși și dezinfectant pentru desfășurarea procesului electoral în condiții de siguranță maximă.

REPORTAJ la secția de votare - Sibienii care merg la urne - "Am fi putut să stăm în case, dar am votat pentru că vrem o schimbare"

Ultima oră