Junii Sibiului au sărbătorit Ziua Națională a României alături de români din țară și de peste hotare, în cadrul programului special al Televiziunii Naționale. Proiectul cultural „Noi suntem români!” a adus, ieri, pe micile ecrane spectacolul folcloric extraordinar „Noi suntem români!” și filmul „Port Valoare și Splendoare”, primul documentar dedicat iei.
Junii le mulțumesc tuturor românilor care le-au fost alături, pe TVR1 și online, de Ziua Națională a României. Sutele de mesaje și felicitările primite demonstrează faptul că, împreună, am reușit să spunem „Noi suntem români!”, de aici de la Sibiu. Am retrăit, cu mari emoții, momentele intonării imnului național, precum și bucuria cântecului și jocului popular românesc! Aceasta este România noastră și suntem mândri să fim români!
„Mulțumim Consiliului Județean Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu și Televiziunii Române, pentru susținerea acordată în acest proiect. Mulțumim Iulianei Tudor, pentru cuvintele atât de frumoase adresate nouă, pentru că a crezut și crede în Junii Sibiului și pentru faptul că ne consideră un brand de țară! Asemenea aprecieri ne onorează, iar dragostea românilor este cea care ne dă forță de fiecare dată când suntem pe scenă!
Mulțumim telespectatorilor noștri dragi, care ne-au urmărit programele speciale dedicate Zilei Naționale a României. Îmi doresc din suflet ca, în această perioadă grea pe care o traversăm cu toții, să fiți sănătoși dumneavoastră și familiile dumneavoastră; sperăm ca următoarele noastre programe să ajungă la inimile tuturor, oferindu-vă alinare!”, spune Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Proiectul cultural „Noi suntem români!” a fost inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, alături de Televiziunea Română, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.