Problema infiltrațiilor cu apă în containerele de la Spitalul Județean a fost remediată

Problema infiltrării apei în containerele din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, unde sunt saloanele pentru bolnavii de coronavirus, a fost remediată. Președintele Consiliului Județean (CJ), Daniela Cîmpean, spune că s-a construit un acoperiș peste aceste containere, notează AGERPRES.

„În sprijinul Spitalului Judeţean Sibiu au venit şi persoane private, care au ales să-şi arate solidaritatea şi să contribuie cu soluţii: Sorin şi Alina Huciu, alături de arhitecţii Radu Badilă, Tiberiu Tint şi Cristian Popade. Ei s-au implicat cu materiale, dar şi cu servicii de specialitate, pentru realizarea acoperişului necesar structurilor modulare de la Unitatea de Primiri Urgenţe Sibiu, astfel încât pacienţii tot mai numeroşi care ajung aici să aibă parte de condiţii mai bune de aşteptare. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 10.000 euro. Le mulţumim tuturor pentru generozitatea de care dau dovadă, dar şi pentru încrederea pe care o arată prin gestul lor: încrederea că împreună putem depăşi această perioadă grea. Mulţumesc şi personalului tehnic al spitalului care lucrează ore lungi pentru finalizarea amenajărilor suplimentare”, a scris pe pagina de Facebook preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean. Problema infiltrațiilor cu apă în containerele de la Spitalul Județean a fost remediată Problema infiltrațiilor cu apă în containerele de la Spitalul Județean a fost remediată

Cîmpean a precizat miercuri, pentru AGERPRES, că practic s-a rezolvat problema cu infiltrarea apei în modulul alcătuit din containere. „S-a rezolvat problema. (…) Aici erau două (containere n.r.) alăturate. (…) La îmbinarea dintre cele două, (…) se prelingea apa”, a spus Daniela Cîmpean. Problema infiltrațiilor cu apă în containerele de la Spitalul Județean a fost remediată

În curtea SCJU Sibiu există mai multe containere pentru pacienţii cu COVID-19, în unele sunt pacienţi care beneficiază de Terapie Intensivă, alţii de tratament fără a fi intubaţi, în timp ce într-un container se fac consultaţii pentru aceşti bolnavi.

Sursa: AGERPRES / FOTO: Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu (Facebook)

Ultima oră

Comentariul meu

Publică