Noul director medical al Spitalului TBC - „Cazurile care se internează sunt din ce în ce mai grave”

Medicul pneumolog Lavinia Danciu a fost numit director medical interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, prin dispoziție a președintelui Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Postul a rămas vacant după ce, în data de 1 decembrie, a expirat mandatul de director medical interimar al medicului pneumolog Ioan Drăghilă, care nu a mai dorit prelungirea, motivând că dorește să se dedice în această perioadă doar activității medicale.

„Am apreciat-o dintotdeauna pe doamna doctor Lavinia Danciu pentru competența și devotamentul cu care își îndeplinește munca de medic. Mă bucur că acum va ajuta echipa pe care o conduc și din poziția de director medical, deoarece este un profesionist desăvârșit și sunt sigur că în această perioadă dificilă va avea o contribuție importantă în gestionarea activității medicale desfășurate în cadrul spitalului. De asemenea, țin să îi mulțumesc public domnului doctor Ioan Drăghilă pentru munca desfășurată ca director medical în ultimii ani”, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Medicul pneumolog Lavinia Danciu este în prezent și coordonatorul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei din județul Sibiu, fiind angajată a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu încă din anul 1994. Noul director medical precizează că va depue toate eforturile pentru a oferi servicii medicale eficiente, întrucât cazurile care se internează sunt din ce în ce mai grave.

„Doresc să sprijinim populația din județul Sibiu pentru a trece cu bine peste această perioadă de pandemie. Astfel, vom continua demersurile pentru a ne spori capacitatea de oxigenoterapie, întrucât cazurile care se internează în prezent sunt din ce în ce mai grave și vom depune toate eforturile pentru a oferi servicii medicale cât mai eficiente și prompte tuturor pacienților care ni se adresează”, spune dr. Lavinia Danciu.

După ce în luna martie a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de director medical, la care nu s-a înscris niciun candidat, unitatea sanitară a început în luna octombrie demersurile pentru organizarea unui nou concurs de ocupare a funcției de director medical. Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele de sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, în primă fază trebuie organizată comisia de concurs/examen, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor, cu cel puțin 10 zile înainte de data publicării anunțului de concurs. Comisiile de concurs sunt formate din 3 membri: 2 reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu, desemnați prin Hotărâre de Consiliul Județean și 1 reprezentant al Președintelui Consiliului Județean Sibiu, desemnat prin Dispoziție a Președintelui Consiliului Județean Sibiu, precum și din câte un reprezentant ai organizațiilor profesionale și de sindicat, care au rolul de observatori în comisia de concurs/examen.

Până în prezent, în conformitate cu prevederile Art.II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 cu privire la posibilitatea organizării concursurilor pe durata stării de alertă, prin adresa nr.6466 din 27.10.2020, transmisă către Consiliul Județean Sibiu, a fost solicitată aprobarea scoaterii la concurs a postului de director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Ulterior, prin adresa 1751 din 24.11.2020, transmisă Consiliului Județean Sibiu, a fost solicitată desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și a unui reprezentant al Președintelui Consiliului Județean Sibiu care să facă parte din Comisia de concurs și a doi reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și a unui reprezentant al Președintelui Consiliului Județean Sibiu, care să facă parte din Comisia de soluționare a contestațiilor. După ce vor fi desemnați toți membrii Comisiei de concurs și după ce Comisia de concurs va fi avizată de către CJ, vor fi stabilite în ședință de lucru tematica, bibliografia de concurs și temele de proiect. După constituirea Comisiei, în maxim 10 zile va fi publicat anunțul de concurs.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică