tălmaciu în carantină - 50 de persoane prinse la slujbă în interiorul a două biserici
Foto Arhivă

Tălmaciu se află în carantină, dar se pare că unii dintre locuitori au ținut neapărat să meargă la slujbă de Sfântul Andrei. Iar preoții au ignorat măsurile impuse în această perioadă și au ținut slujbele în interiorul bisericii. Așa că 50 de persoane s-au ales cu amendă.

BILANȚUL ZILEI DE 1 DECEMBRIE

La data de 30 noiembrie , în jurul orei 11,00, cu ocazia acțiunilor desfășurate pe linia verificării modului de respectare a prevederilor OSDSU nr. 4660151, privind instituirea măsurii carantinei pentru orașul Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au constatat că, în interiorul a două lăcașe de cult de pe raza localității, se oficiau slujbe religioase, cu participarea a aproximativ 50 de persoane.

Astfel, în ambele cazuri s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmând a fi stabilită situația de fapt și aplicate măsurile legale în consecință.

De asemenea, 10 dintre persoanele participante au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea măsurii portului măștii sanitare, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu.

Carantina în Tălmaciu a fost prelungită luni cu 7 zile. Rata de infectare în oraș era, luni, de 8,44 la mia de locuitori. În județul Sibiu, de la debutul pandemiei au fost confirmate cu SARS CoV-2 14.182 de persoane, iar în ultimele 24 de ore 120 de persoane.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Da,peste 200 de persoane „prinse” in supermarket nu ridica nici o problemă, nu? Acolo este mediu steril, nu se poate nimeni contamina! Daca stateau afară la minus 2-3 grade era mai ok, nu?