Medicul de familie Egri Eduard, despre cum se acordă concediile medicale pentru izolare sau carantină
Foto pagina publică Facebook

Medicul Egri Eduard este unul din cei mai cunoscuți medici de familie din Sibiu. Explică mereu extrem de clar procedurile, dar are mereu și o voce puternică împotriva a tot ce înseamnă nerespectarea regulilor în timpul pandemiei. De această dată vine cu lămuriri despre procedurile după care se acordă concediul medical celor care s-au aflat în izolare sau carantină.

”Mesaj important despre concediile medicale pentru izolare (pacient pozitiv) și carantină (contact caz pozitiv)

1. Ambele se acordă de către medicul de familie doar la SFÂRȘITUL perioadei de izolare, respectiv carantină, adică după ultima zi de izolare/carantină și poate fi acordat în decurs de 30 zile de la ultima zi de izolare/carantină (indiferent că se schimbă luna sau apar presiuni inutile din partea angajatorilor că au nevoie pe luna precedentă),

2. Excepție sunt bolnavii internați cărora li se va acorda concediul medical din spital pe perioada internării,

3. Pentru acordarea concediului, pacientul este rugat să se prezinte cu cardul de sănătate, buletinul, rezultatul testului și decizia DSP, bineînțeles cu PROGRAMARE prealabilă

4. Pentru mai multe informații contactați medicii de familie (vorbesc de cazuri particulare, decizii greșite, lipsa actelor, cardului, etc)”, este mesajul medicului, postat pe pagina sa de Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu