Cinci locuri libere la ATI joi în Sibiu - Câți oameni sunt spitalizați

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu a fost suplimentat cu zece paturi noi de Anestezie și Terapie Intesivă (ATI). În prezent, în spitalele din județul, sunt 40 de locuri pentru bolnavii infectați cu COVID-19, aflați în are gravă.

Situația locurilor din spitale

În prezent, în spitalele din județul Sibiu, sunt 40 de paturi ATI unde pot fi internați pacienții COVID-19.

„Vă informăm că începând de astăzi, 26 noiembrie a.c. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a primit avizul epidemiologic temporar, pe perioada stării de alertă de a extinde capacitatea de spitalizare a pacienților cu forme clinice care necesită internarea în ATI cu 10 paturi. Astfel în acest moment la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu sunt funcționale un număr de 22 de paturi ATI”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

De asemenea la nivelul județului Sibiu, există paturi ATI în următoarele unități sanitare:

  • Spitalul Militar „Dr. Alexandru Augustin” – 10 paturi
  • Spitalul Municipal Mediaș – 2 paturi
  • Spitalul de Pediatrie – 6 paturi

Câți bolnavi COVID-19 sunt spitalizați

Joi, în spitalele din județul Sibiu, sunt internați 424 de pacienți cu COVID-19. În prezent, mai sunt 153 locuri libere pe secții.

„În ceea ce privește totalul de paturi pentru pacienții COVID-19, de pe secții, la nivelul județului Sibiu sunt funcționale un număr de 577 de paturi, ocupate fiind astăzi, conform raportărilor de la ora 08:00, 424 de paturi”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Totodată, pe secțiile ATI sunt internați 32 de pacienți adulți și trei minori. Asta înseamnă că mai sunt doar cinci locuri libere – două pentru adulți și trei pentru copii.

Ultima oră