Medicul șef ATI Mihai Sava despre pacienții supraviețuitori - "Recuperarea pulmonară a pacientului cu COVID este extrem de dificilă. El rămâne cu sechele importante"

Medicul şef al celei mai mari secţii de ATI din judeţul Sibiu, cea de la Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă (SCJU), Mihai Sava, încurajează populaţia să se vaccineze împotriva COVID-19 şi explică cum această boală distruge toate organele bolnavilor critici, cei care îi uimesc chiar şi pe cei din Terapie Intensivă cu lupta lor pentru supravieţuire, în condiţiile în care analizele sunt „incredibile” şi „nu poţi să îţi imaginezi că pacientul respectiv mai este viu”.

„Boala există cu adevărat, trebuie să fim conştienţi, să ne protejăm şi pe noi şi pe semenii noştri, pe colegii noştri, pe familia noastră. Boala există, rezultatele sunt dramatice din cauza faptului că este extrem de contagioasă şi, într-un scurt timp, un număr mare de oameni suferă de această boală şi alt lucru pe care vreau să îl spun şi nu l-am mai spus până acum, am înţeles că în curând va veni vaccinul pentru COVID, care s-a realizat într-un timp extraordinar de scurt faţă de alte vaccinuri şi, din păcate, sunt foarte mulţi oameni sceptici şi la adresa vaccinului şi la faptul că mulţi gândesc că, dacă fac vaccinul, se vor îmbolnăvi din cauza vaccinului, ceea ce nu este adevărat absolut deloc şi vreau să subliniez că, dacă este posibil să te vaccinezi, dacă ai posibilitatea să obţii acest vaccin, eu încurajez pe toată lumea să se vaccineze. Eu o să mă vaccinez sută la sută”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, medicul şef al ATI din SCJU Sibiu, Mihai Sava.

Medicul șef ATI Mihai Sava despre pacienții supraviețuitori - "Recuperarea pulmonară a pacientului cu COVID este extrem de dificilă. El rămâne cu sechele importante"

video
play-sharp-fill

 

Cu o experienţă de 27 de ani în ATI, medicul Mihai Sava recunoaşte că acest an este unic şi este impresionat de toţi pacienţii cu COVID-19, care tolerează nivele scăzute de oxigenare a sângelui, practic analizele îi şochează pe medici în timp ce bolnavii totuşi încă mai respiră.

„Toţi te impresionează, fiindcă aceşti pacienţi tolerează, faţă de alţi pacienţi, cu alte patologii respiratorii, tolerează nivele scăzute de oxigenare a sângelului, le tolerează foarte bine şi îi vezi că respiră dificil, dar nu extraordinar şi cu toate acestea vezi pe analize nişte rezultate care sunt incredibile, adică nu poţi să îţi imaginezi că pacientul respectiv mai este viu cu aceste rezultate ale oxigenării sângelui. Asta este cel mai impresionant la pacienţii aceştia şi, la un moment dat, trebuie să iei decizia să-l intubezi şi să-l sedezi şi să mergi mai departe cu ventilaţie mecanică invazivă”, mai spune Mihai Sava.

Bolnavii cu COVID-19 sunt unici faţă de ceilalţi cu probleme respiratorii. Asta face ca şi numărul de decese din ATI ale acestor pacienţi infectaţi să fie încă foarte mare.

„Fără oxigen, nu doar în patologia COVID, în toate patologiile, dar în special în patologia COVID, fără oxigen nu există Terapie Intensivă, fără oxigen nu există (ATI – n.r.) în nicio patologie respiratorie, mai ales la COVID, unde lumea vede că pacientul respiră greu şi se desaturează. Dar COVID-ul este o boală multisistemică, plămânul este cel mai evident, că pacientul nu are aer, dar (…) toate organele pe rând clachează. Din cauza aceasta este şi rata mortalităţii aşa de mare şi din cauza aceasta apar modificări morfopatologice, deci la nivel celular, în plămân, pe care nu le întâlneşti la alte patologii respiratorii. Şi din cauza aceasta şi recuperarea pulmonară a pacientului cu COVID este extrem de dificilă. El rămâne cu nişte sechele importante, chiar dacă reuşeşte să treacă peste boala acută”, atrage atenţia Mihai Sava.

Dacă la începutul pandemiei, „din punct de vedere psihologic a fost ceva înfiorător” în ATI-ul sibian, acum şi cei angajaţi recent, tinerii, reuşesc după scurt timp să deprindă cunoştinţele necesare pentru a reacţiona rapid, ca să facă tot să salveze pacienţii cu COVID-19.

„E greu din cauză că este ceva nou. Şi prima oară când a început pandemia, adică a ajuns şi la noi, din punct de vedere psihologic a fost ceva înfiorător, toată lumea era panicată, nimeni nu ştia exact ce se poate face, ce să facă şi din punctul acesta de vedere a fost foarte greu. Între timp, ne-am adaptat, ne-am învăţat, ştim cum să abordăm pacienţii cu COVID. Pacientul cu COVID a ajuns să fie ca un pacient de Terapie Intensivă din alte specialităţi, până la urmă ca şi volum de muncă. Ca şi mod de muncă sunt probleme foarte mari, fiindcă este extrem de greu să lucrezi în echipamentul respectiv, este extrem de dificil. Trebuie tot timpul să fii atent, să nu te contaminezi şi atunci asta îngreunează foarte mult actul medical. Dar, eu zic că ne-am adaptat foarte bine, medicii de la Terapie (Intensivă – n.r.), asistentele. Avem foarte mulţi asistenţi tineri, care, în decurs de 2-3 luni au reuşit să achiziţioneze o mare cantitate de informaţie şi să devină competitivi în munca în Terapie Intensivă”, a mai spus Mihai Sava.

Şeful Secţiei de ATI din SCJU Sibiu anunţă creşterea cu 50% a numărului de paturi pentru pacienţii COVID-19, ceea ce înseamnă un total de 18 locuri.

„Ca să deschizi un pat de ATI, sunt două probleme foarte mari: prima este problema financiară, a aparaturii, fiindcă un pat de Terapie Intensivă adevărată necesită o aparatură multiplă şi foarte scumpă. Dacă se rezolvă această problemă financiară de dotare a patului, locaţia patului, fiindcă sunt nişte reguli de suprafaţă şi de cubaj, fiindcă în jurul acestui pat există foarte multe aparate şi necesită un spaţiu mult mai mare decât un pat normal de spital, deci trebuie locaţia, dar o problemă extrem de importantă este personalul medical care deserveşte aceste paturi, fiindcă este un personal supraspecializat şi nu poţi să îl formezi în două-trei zile. Sunt luni de zile care sunt necesare ca să formezi un asistent medical, care lucrează pe o secţie non-Terapie Intensivă, ca să poată lucra eficient într-o secţie de Terapie Intensivă. Deci este foarte dificil să organizezi un pat de Terapie Intensivă. Din fericire, noi reuşim, în scurt timp, să mai deschidem încă şase paturi de Terapie Intensivă în sistemul modular din curtea spitalului, deci vom avea în total 18 paturi de Terapie Intensivă COVID”, a spus Mihai Sava.

Potrivit şefului ATI-ului sibian, în această secţie sunt îngrijiţi şi pacienţii care nu au COVID-19, iar numărul lor nu a scăzut faţă de anii trecuţi.

„Nu ne ocupăm doar de pacienţii COVID şi asta lumea uită. Acum fiind atât de mare impactul mediatic, cu acest COVID, lumea se gândeşte că în Terapie Intensivă sunt trataţi doar aceşti pacienţi, dar nu, este o greşeală. Noi avem acelaşi număr de pacienţi non-COVID pe care îl aveam şi înainte şi de care trebuie să avem grijă zi de zi”, a arătat medicul.
El a punctat că speră ca să poată continua lupta pentru viaţă, alături de echipa sa şi pacienţi, convins fiind că fiecare zi în care îmbracă halatul alb înseamnă ceva bun pentru comunitatea sibiană.

„Eu lupt în tabăra celor care muncesc pentru comunitate. Pentru că în această comunitate vor trăi copiii noştri”, a mărturisit Mihai Sava.
Ambele municipii, mai multe oraşe şi comune se află în carantină în judeţul Sibiu, unde rata de infectare timp de mai multe zile la rând s-a menţinut cea mai mare din România.
ATI-ul condus de Mihai Sava a reprezentat întotdeauna principala secţie de Terapie Intensivă din judeţ, mai ales începând cu anul 2007, când un milion de turişti au vizitat Sibiul şi continuând cu marile evenimente găzduite aici: Marea Adunare Ecumenică, Regiunea Gastronomică Europeană, Summit-ul UE şi vizita Papei din 2019 şi până în prezent. Sibiul este un municipiu fără spital municipal, unde există doar două unităţi medicale cu secţii de ATI pentru adulţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Militar de Urgenţă.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică