Iohannis: „Nu există nicio intenție să intrăm în carantină după alegeri”

Președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri seara, în cadrul unei conferințe de presă, că România nu va intra în carantină totală după alegerile parlamentare, scrie Digi24.

„Să fie clar, nu există nicio intenție de lockdown după alegeri. Eu nu intenţionez să promovez instituirea unei carantine la nivel naţional, un aşa numit lockdown, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără niciun fel de scrupule care încearcă să se profileze cu ştiri de tip senzaţional.

Iohannis: „Nu există nicio intenție să intrăm în carantină după alegeri”

(…) Am analizat măsurile privind carantina zonală şi am solicitat o analiză INSP privind evoluţia epidemiei în oraşele şi municipiile carantine. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor. Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute”, a spus președintele Iohannis.

El a prezentat mai multe grafice care arată că în orașele și municipiile în care a fost impusă carantina locală, numărul cazurilor noi a scăzut semnificativ după o săptămână, în medie.

Sursa: Digi24

Ultima oră

Comentariul meu

Publică