Finanțare de 175 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă din județul Sibiu - Cisnădioara va avea în sfârșit canalizare

Sibiul va beneficia de cel mai amplu proiect de reabilitare a rețelei de apă și canalizare. Proiectul, în valoare de 175 de milioane de euro s-a semnat la Sibiu, iar banii provin din finanțări europene. Localități din jurul Sibiului, care până acum nu au fost legate la rețeaua de apă și canalizare vor avea pe viitor aceste beneficii.

Conform noului proiect, valoarea investițiilor realizate cu sprijin european este de 175 de milioane de Euro fără TVA, proiectul având o valoare finanțabilă de circa 190 mil. Euro (valoare care include creșteri datorate inflației sau a prețurilor unitare), majoritatea sumei fiind destinată reabilitării si extinderii sistemelor de alimentare cu apă potabilă.
La nivelul ariei de operare din județele Sibiu și Brașov, 46 de localități din 24 de unități administrativ teritoriale vor beneficia de ample lucrări de extindere și modernizare a infrastructurii care vor aduce o creștere a calității vieții pentru aproximativ 290.000 de locuitori și vor crea noi baze ale dezvoltării economice și sociale în zonele de implementare.

Pentru municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări în valoare de 68,83 milioane de Euro din care vor fi asigurate extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității Uzinei de apă ”Dumbrava”, modernizarea Laboratorului central de analize apă, precum și îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu, unde va fi extinsă treapta mecanică de reținere a deșeurilor și construită o instalație de uscare a nămolului tehnologic. Practic, este vorba de cea mai mare investiție în infrastructura de apă și canalizare a Sibiului, ce va genera o creștere a nivelului calitativ al serviciilor din municipiu si localitatile limitrofe.

La nivelul județului Sibiu, noul program investițional va permite alimentarea cu apă a zece noi localități (Miercurea Sibiului, Dobârca, Apoldu de Sus, Roșia, Daia, Nou, Cașolț, Cisnădioara, Săcădate și Ruși), canalizarea din comuna Poplaca va deveni funcțională prin construirea unui colector de transport apă uzată până în Sibiu, iar în orașul Miercurea Sibiului vor fi construite rețele noi de apa potabilă si de canalizare precum și o stație de epurare ape uzate. Acestora li se adaugă construirea de noi aducțiuni – cele mai importante fiind Sibiu – Tilișca și Sibiu – Șura Mare – Slimnic – Ruși, reabilitarea de uzine de tratare și stații de epurare, a rezervoarelor de înmagazinare a apei potabile, a rețelelor de apă și canalizare, obiective ce vor asigura buna funcționare întregii infrastructuri de gestionare a apei în localitățile unde activitatea este asigurată de către operatorul regional Apă Canal Sibiu SA.

Valoarea totală a lucrărilor pentru județul Sibiu este de 129,36 milioane de Euro.

Aceste finanțări vin după un alt proiect semnat la Mediaș, de 145 de milioane de euro, bani destinați tot reabilitării și extinderii rețelei de apă și canalizare.

Ultima oră