Cea mai mare investiție în infrastructura de apă și canalizare a Sibiului - Extinderi și reabilitări cu aproape 70 milioane euro

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, directorul general al Apă Canal Sibiu SA, Vasile Maier Bondrea și președintele Asociației de Dezvoltare Intracomunitară ”Asociația de Apă Sibiu”, Corina Bokor, au semnat, miercuri, la sediul Primăriei Sibiu, contractul de finanțare a „proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”. Pentru municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări de aproape 70 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare investiție de apă și canalizare a urbei de pe Cibin.

Pentru municipiul Sibiu sunt prevăzute lucrări în valoare de 68,83 milioane de Euro din care vor fi asigurate extinderi și reabilitări de rețele apă potabilă și colectoare de canalizare, reabilitarea aducțiunilor din sursele Gura Râului și Sadu, îmbunătățirea tratabilității Uzinei de apă ”Dumbrava”, modernizarea Laboratorului central de analize apă, precum și îmbunătățiri ale proceselor Stației de epurare Mohu, unde va fi extinsă treapta mecanică de reținere a deșeurilor și construită o instalație de uscare a nămolului tehnologic. Practic, este vorba de cea mai mare investiție în infrastructura de apă și canalizare a Sibiului, ce va genera o creștere a nivelului calitativ al serviciilor din municipiu si localitatile limitrofe.

“Beneficiarul acestei finanțări este Societatea Apă Canal din Sibiu, în cadrul căreia Municipiul Sibiu este acționar în proporție de 99,9 %. Din valoarea totală a proiectului de aproape 175 de milioane de euro, aproximativ 70 de milioane de euro vor fi investiți în municipiul Sibiu. Eu sunt foarte încrezătoare în ceea ce privește derularea acestui contract, având în vedere că Societatea Apă Canal are multă experiență în gestionarea proiectelor cu fonduri europene, atât din punct de vedere al managementului, cât și din punct de vedere executiv. Societatea Apă Canal a gestionat contracte cu fonduri europene atât în perioada de pre-aderare când a implementat din fonduri ISPA un contract de aproape 37 de milioane de euro, iar în perioada post-aderare a gestionat un contract de peste 100 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ultima oră