A mai murit unul dintre cei şase pacienţi cu COVID-19 transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în urma incendiului care a avut loc la secţia ATI. Numărul deceselor ajunge la cinci în decursul unei săptămâni.
„Este un pacient în vârstă de 68 de ani, care avea multe comorbidităţi”, a declarat dr. Florin Roşu, coordonatorul terapiei intensive de la spitalul mobil din Leţcani.
Acesta a spus că starea pacientului transferat de la Neamţ şi care trăieşte este „destul de bună”.
Reamintim că în urma incendiului produs într-un salon de la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, şase pacienţi au fost transferaţi la spitalul mobil din Leţcani. În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, iar un medic şi o asistentă care au încercat salveze pacienţii din flăcări au fost răniţi. Medicul a fost transportat în stare gravă la un spital din Belgia.