Un șofer de 41 de ani din județul Mureș este cercetat penal pentru că a încercat să mituiască un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
La data de 17.11.2020, poliţiştii anticorupţie din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu au fost sesizați telefonic de către un agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, despre faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Mediaș, a constatat o abatere de natură contravențională la regimul rutier.
Vezi AICI cine este polițistul care a refuzat mita
„Un conducător auto în vârstă de 41 de ani efectuase o manevră neregulamentară de depăşire a unei autoutilitare cu încălcarea marcajului longitudinal continuu, în cauză polițistul urmând să îi aplicate și sancțiunea complementară a reţinerii permisului de conducere. În acest sens, contravenientul fără calitate specială, i-a oferit agentului de poliţie rutieră, în primă fază, suma de 350 lei, pentru ca apoi să propună 500 lei, cu titlu de mită, în scopul de a nu i se reține permisul de conducere. Agentul de poliție rutieră a refuzat şi i-a adus la cunoștință că fapta săvârșită constituie infracțiunea de dare de mită, motiv pentru care, l-a condus la sediul Biroului Rutier Mediaș în vederea continuării cercetărilor.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.
Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a dispus deplasarea polițiștilor anticorupție la sediul Biroului Rutier Mediaș în vederea stabilirii situației de fapt şi întocmirii actelor de constatare. În continuare, procurorul a dispus cercetarea persoanei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, urmând a dispune măsuri în consecință.
Menționăm faptul că tânărul agent de poliție rutieră a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne în cursul lunii noiembrie 2019.