Pregătiri pentru alegerile parlamentare la Sibiu
foto: arhivă

Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Autoritățile locale au început pregătirile. Prefectura Sibiu a transmis ce acțiuni au avut loc în ceea ce privește organizarea alegerilor.

Având în vedere prevederile legale în vigoare, cu privire la organizarea alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, a desfășurat o serie de acțiuni, printre care:

Pregătiri pentru alegerile parlamentare la Sibiu
  • S-au recepționat măștile de protecție, mănușile și dezinfectanții, acestea fiind repartizate de Ministerul Afacerilor Interne spre fi folosite în secțiile de votare;
  • În data de 19.11.2020 au fost ridicate de la R.A. Monetăria Statului ștampilele cu mențiunea ”VOTAT” și de la sediul C.N. Imprimeria Națională timbrele autocolante;
  • Au fost ridicate și depozitate buletinele de vot tipărite de Monitorul Oficial în data de 20.11.2020
  • S-au întocmit modelele listelor de prezență pentru membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, listele de prezență pentru operatorii de calculator, listele de prezență pentru personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale ale secțiilor de votare;
  • S-a întocmit și multiplicat modelul cererii în vederea decontării transportului președinților, locțiitorilor și operatorilor secțiilor de votare.
  • S-au multiplicat modelele de liste suplimentare și extrasele din listele suplimentare necesare fiecărei secții de votare, precum și alte tipizate;
  • S-a pregătit o informare pentru președinții secțiilor de votare cu privire la modul de predare și completare a listelor de prezență și a documentelor de decontare a transportului;
  • S-au multiplicat listele de prezență în vederea repartizării pe secții de votare;
  • S-au întocmit centralizatoarele privind repartizarea autocolantelor, ștampilelor cu mențiunea ,,votat,, și a altor materiale pentru fiecare secție de votare.
  • S-au achiziționat materialele necesare funcționării birourilor electorale ale secțiilor de votare: hârtie, pixuri, dosare, plicuri, sfoară ,lipici, bandă adezivă, ecusoane, tuș, tușiere, saci, etc.
  • Se continuă achiziția altor materiale necesare desfășurării procesului electoral;
  • Se pregătesc pentru fiecare secție de votare ștampilele de control ale secțiilor de votare, autocolantele și buletinele de vot;
  • A fost întocmit graficul de distribuire a buletinelor de vot și a materialelor necesare desfășurării procesului electoral.
  • S-au desfășurat ședințe în sistem de videoconferință periodic, organizate de Comisia Tehnică Centrală, cu participarea tuturor membrilor Comisiei Tehnice Județene.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică