începutul sfârșitului - anul viitor pe vremea asta am putea spune ”pandemia s-a încheiat”
Foto: Guliver/GettyImages

Vaccinul anti covid va ajunge în România în a doua jumătate a lunii decembrie sau, cel mai târziu, în prima jumătate a lunii ianuarie. În condițiile în care va începe vaccinarea în toată lumea, tot mai mulți specialiști lansează ipoteza că anul viitor pe vremea aceasta vom putea spune că pandemia s-a terminat, scrie digi24.ro

„Sunt de acord cu scenariul optimist că vom începe din decembrie vaccinarea grupelor de risc, în special personalul medical și paramedical, dar sunt sceptică privind posibilitatea de a atinge obiectivul vaccinal necesar de 70-80 la sută din populația României la anul pe vremea aceasta”, a comentat la „Jurnalul de Seară” Ioana Stăncel, expert în sănătate publică. „Nu din motive de disponibilitate a vaccinului, ci mai degrabă din motive de comportament uman și refuz”, a adăugat ea.

începutul sfârșitului - anul viitor pe vremea asta am putea spune ”pandemia s-a încheiat”

Refuzul populației de a se vaccina va duce la imposibilitatea obținerii imunității de grup, care se consideră a fi atinsă după imunizarea a 60-70 la sută dintre persoane.

„Vaccinul este un produs farmaceutic, vaccinarea este un serviciu medical, se poate face, conform legilor privind drepturile pacientului și drepturile omului, doar cu acordul persoanei. În România, vedem că există și diverse mișcări împotriva vaccinului. Populația României nu știe tot timpul care este beneficiul și mai degrabă crede știrile greșite despre vaccinare. Nu se informează din site-uri științifice, nu întreabă specialiștii și de cele mai multe ori ajungem la situația în care chiar dacă vom avea disponibil vaccinul, așa cum s-a întâmplat în unii ani cu vaccinul antigripal, populația să nu dorească vaccinarea, în așa fel încât să atingem obiectivul vaccinal majoritar, care să asigure întreruperea lanțului de transmitere”, a explicat Ioana Stăncel.

Un început al sfârșitului
Experta consideră că o estimare mai realistă a proporției populației care va dori vaccinarea ar fi de 40-45 la sută, ceea ce ar permite măcar ridicarea presiunii asupra sistemului medical. Dacă s-ar mai adăuga încă 15-20 de procente, nici asta nu ar aduce sfârșitul pandemiei, dar ar însemna o reducere controlată, ceea ce ar face ca epidemia să fie mai gestionabilă.

„Probabil că vom ajunge la 40-45 la sută. Nu este suficient pentru a întrerupe transmiterea, dar este suficient pentru a ridica presiunea de pe sistemul medical național și eu sper că cu ajutorul presei, cu ajutorul comunicatorilor de sănătate și al tuturor organizațiilor profesionale din sănătate, al organizațiilor pacienților, să mai putem crește cu 15-20 de procente, în așa fel încât să ajungem la 60-65 la sută, care să ne asigure o siguranță nu de întrerupere a transmiterii, ci de reducere controlată, astfel încât să putem gestiona fenomenul acestei epidemii”, a spus Ioana Stăncel.

„Este foarte puțin probabil să spunem că la anul pe vremea asta am scăpat”, este de părere și Gindrovel Dumitru, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie. „Eu pot să spun că practic, apariția vaccinului înseamnă începutul sfârșitului acestei pandemii”, a adăugat Gindrovel Dumitra. „Că vom reuși să o limităm până la anul pe vremea aceasta sau poate chiar încă un an de aici înainte, este foarte important că avem o rază de speranță”, a subliniat medicul.

Puterea exemplului
„În aceleași timp, eu sunt un pic mai optimist, s-ar putea să obținem procente mai bune de vaccinare, pentru că importante sunt primele luni, când acel procent de 30 la sută din populație care s-ar vaccina în acest moment va oferi un exemplu pentru restul populației și, practic, diferența de aproximativ 30 la sută din partea ezitaților se va alătura acestor persoane și vor primi vaccinul”, arată Gindrovel Dumitra.

La vaccinul împotriva poliomielitei, americanii au oferit exemplul celebrului Elvis Presley. Este de folosit o asemenea strategie și acum?

„Opinia mea este că ne aflăm într-o democrație în acest moment și într-o democrație trebuie să folosim toate exemplele. Cu siguranță va trebui să folosim și noi aceste exemple, să oferim încredere populației și nu în ultimul rând va trebui ca să aducem alături de noi persoane care sunt capabile să comunice, astfel încât oamenii de rând să înțeleagă care sunt beneficiile acestui vaccin”, a punctat medicul Gindrovel Dumitra.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică