Sibian prins la furat - Tânărul de 19 ani a ajuns în arest
foto: arhivă

Un tânăr din Mediaș a fost arestat preventiv pentru tentativă la furt calificat

La data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 19,30, în urma unei sesizări primite prin apel de urgență, polițiștii medieșeni au intervenit pe strada Protopop Ioan Moldovan, unde, în interiorul unui imobil, au surprins o persoană necunoscută, un tânăr, în timp ce încerca să sustragă bunuri. Tânărul  a fost imobilizat de forțele de ordine și a fost identificat, stabilindu-se că este vorba despre un localnic în vârstă de 19 ani.

„Față de medieșean s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, iar după prezentarea în fața instanței, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus arestarea preventivă a persoanei în cauză pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică