În următorii patru ani Sala Transilvania ar putea arăta cu totul altfel, dar cel mai important, ar putea găzdui mai multe evenimente și competiții sportive. Cel puțin asta preconizează directorul Adrian Bibu care plănuiește și construcția unei parcări subterane.
Un plan de dezvoltare și reabilitare a Sălii Transilvania a fost depus la începutul anului la Compania Națională de Investiții. Între timp însă, Adrian Bibu și-a dorit ca Sala Transilvania să se dezvolte pe mai multe planuri. ”Față de proiectul inițial am mai dorit să adaug și construcția unei parcări subterane și construcția, în spatele parcării, a încă două săli de antrenamente. Cei de la CNI au spus că este în regulă, dar trebuie refăcut studiul de fezabilitate. Și asta facem acum. Până la finalul anului vom licita studiul, apoi îl vom depune pentru finanțare”, a spus Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania.
Astfel, dacă planul parcării subterane va fi pus în practică, va rămâne spațiu disponibil, din actuala parcare, pentru construcția noilor săli de antrenament. ”Vom face o sală la parter, de mărimea celei actuale, și una la etaj. Vrem să creștem astfel capacitatea sălilor pentru antrenamente. Astfel, chiar dacă sunt evenimente în sala mare de exemplu, echipele de baschet, volei, handbal, să se poată antrena în același timp. Aceste săli noi vor fi fără locuri”, spune Bibu.
O dată demarat proiectul de mărire al sălii, va crește și numărul de locuri pentru spectatori de la 1.700 la 2.200. ”Sala are nevoie de modernizare. Prin creșterea numărului de locuri ne vom putea adresa evenimentelor mici și mijlocii. Planul cuprinde și mărirea holurilor, astfel încât vom putea crea niște săli mai mici pentru diferite sporturi. De exemplu acum, pe holuri se joacă tenis de masă. Dacă e un eveniment acest lucru nu se mai poate întâmpla. Noile săli va permite desfășurarea acestor sporturi chiar dacă avem un alt eveniment în același timp”, spune Adrian Bibu.
Modernizarea actualei săli nu exclude ideea construirii unei săli polivalente la Sibiu. ”Dacă și stadionul e modernizat, și Sala Transilvania are nevoie de fie adusă la standarde actuale. Dar, asta nu înseamnă că nu mă lupt în continuare pentru o sală cu cel puțin 10.000 de locuri pentru evenimente sportive mari. Sibiul are nevoie de așa ceva, iar acum lucrez cu o echipă la niște idei. Să sperăm că vom reuși să le punem în practică”, dezvăluie Adrian Bibu.