Mai tare ca în filme - A intrat cu mașina în stâlp și s-a dus beat la poliție să declare accidentul

Un sibian a demonstrat că sinceritatea este cea mai importantă calitate a unui om. După ce a urcat la volan în stare de ebrietate și a intrat cu mașina într-un stâlp, a decis să meargă la poliție și să declare cele întâmplate.

Sibianul s-a adresat la poliție exact cum prevede legea, la mai puțin de 24 de ore de la producerea accidentului. Problema este că, deși a mers a doua zi dimineața, concentrația alcoolului din sânge l-a cam dat de gol, omul fiind încă beat.

„În dimineața zilei de 22 noiembrie a.c., la Postul de Poliție Alțâna s-a prezentat un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea Benești, care a declarat că, în ziua anterioară, în jurul orei 10,00, în timp ce conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, evenimentul soldându-se cu pagube materiale. Întrucât bărbatul a condus un autovehicul până la postul de poliție și emana un miros puternic de alcool, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră