Sibianul agresat în trafic - Poliția face cercetări
Cei doi indivizi care l-au amenințat pe șoferul sibian

Un sibian a fost înjurat și amenințat în trafic în municipiul Sibiu, după care urmărit și îmbrâncit de un individ deranjat că a fost claxonat. Poliția a început cercetările.

Un tânăr a povestit, pentru Ora de Sibiu, cum, în urmă cu două zile, a fost urmărit până în parcarea mall-ului Promenada de către un șofer care l-a amenințat și l-a îmbrâncit.

„Mă aflam în mașină, mă duceam spre mall, iar în sensul giratoriu un alt participant la trafic mi-a tăiat calea. Eu am claxonat și apoi, în apropriere de semaforul de lângă Promenada, s-a oprit lângă mine și, împreună cu pasagerul din mașina lui, au vrut să se dea jos. Eu m-am dus în parcarea de la mall, la etajul 2 și am parcat acolo. Au oprit în spatele meu și s-au dat jos. Cel care era la volan era foarte recalcitrant și înjura. A venit înspre mine și mi-a pus mâna în gât, m-a împins, m-a amenințat”, a povestit sibianul agresat.

Poliția face cercetări

Polițiștii sibieni spun că se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

„În cauza, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră