Primăria Sibiu premiază elevii cu rezultate bune la olimpiade
Foto ARHIVĂ

“Un număr de 289 de elevi sibieni au obținut rezultate frumoase la olimpiadele județene în anul școlar 2019-2020, cele naționale nemaiavând loc în contextul epidemic din acest an. Îi vom premia și anul acesta pentru a-i încuraja să caute în continuare performanța și competiția. Valoarea totală a premiilor acordate este de 61.000 lei.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Elevii sibieni au reușit să obțină următoarele rezultate la olimpiadele județene, la diversele discipline pentru care s-au organizat concursuri:
• 117 elevi s-au clasat pe locul I, fiecare urmând să primească un premiu în valoare de 300 de lei
• 91 de elevi s-au clasat pe locul II, premiul acordat de Primărie fiind de 200 de lei
• 81 de elevi s-au clasat pe locul III și vor primi un premiu de 100 de lei.

Olimpiadele naționale și internaționale nu s-au mai desfășurat deoarece, prin Ordinul nr. 4304 emis de Ministerul Educației și Cercetării, acestea s-au anulat în contextul pandemiei de coronavirus.
Sumele aferente premiilor vor fi transmise unităților de învățământ, acestea urmând să le împartă elevilor premianți.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică