Termenul pentru evaluarea propunerilor financiare pentru lotul patru al Autostrăzii Sibiu – Pitești a fost extins până în ianuarie 2021.
Suspansul privind câștigătorul licitației pentru secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din cel mai important proiect rutier al României se prelungește până anul viitor, potrivit informațiilor din SEAP, scrie economica.net
Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat în repetate rânduri că 2020 este anul Autostrăzii Sibiu – Pitești. Compania de Drumuri a prelungit joi până pe 19 ianuarie 2021 termenul pentru evaluarea financiară a ofertelor depuse la licitația pentru secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești. Asta deși pe site-ul său este menționată data de 5 decembrie pentru comunicarea rezultatului licitației iar șeful Transporturilor a spus că 2020 este anul Autostrăzii Sibiu – Pitești. Ofertele pentru această secțiune se află în evaluare încă din august 2019 iar etapa de evaluare tehnică s-a încheiat oficial în 18 mai 2020.
Conform celor mai recente inforrmații, chinezii de la China Railway sunt cu un pas mai aproape să câștige licitația pentru secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești, după ce a fost admisă contestația lor la ultima solicitare de clarificări a Companiei de Drumuri. Acesta ar putea fi primul contract de autostradă din România semnat cu o companie din China.
CNAIR a lansat pe 9 martie 2019 licitaţia de „Proiectare și execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș”. Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș (km 81+900 – km 91+761) în lungime de 9,86 km, din care 1,35 km aferenți tunelului Momaia. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 2 miliarde de lei, fără TVA. În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 60 luni, din care 16 luni pentru activitatea de proiectare și 44 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.
Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est. Aceasta este cerută şi de către Dacia – Renault, unul dintre cei mai mari exportatori ai României. Rămâne de văzut dacă anul 2020 va mai aduce vreo noutate privind acest proiect rutier, precum publicarea în SEAP a anunțului pentru secțiunea 2 Boița – Cornetu, așa cum a anunțat tot ministrul Transporturilor Lucian Bode.
Sursa: economica.net
angajati o firma chineza si in 8 luni avem autostrada