hackeri
foto: arhivă

Polițiștii fac joi 4 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice. Acestea sunt bănuite că au vândut programe de tip crypter, care permit utilizatorilor să modifice fișiere malware, astfel încât să nu fie detectate de anti-virus.

Potrivit unui comunicat al IGPR, perchezițiile fac parte dintr-o operațiune transnațională, numită Invoke, desfășurată în colaborare cu autoritățile din Statele Unite ale Americii – F.B.I. și cu sprijin din partea Europol și Eurojust, scrie Mediafax.

Investigația vizează cetățeni români bănuiți de crearea, dezvoltarea și comercializarea unor servicii informatice de tipul ,,crypter”. Serviciile, cunoscute în mediul on-line sub denumirea CyberSeal și Data Protector, oferă posibilitatea utilizatorilor de a modifica fișiere de tip malware, astfel încât acestea să nu fie detectate de către aplicațiile de tip anti-virus.

„Cele două servicii de tip ,<crypter> ar fi fost comercializate în mediul on-line cu prețuri diferite, în funcție de perioada de licențiere. Totodată, persoanele vizate ar fi promovat serviciile intens în mediul on-line, oferind utilizatorilor și tutoriale video privind funcționalitățile serviciilor pentru modificarea diverselor fișiere de tip malware”, se arată în comunicatul IGPR.

Reprezentanții DIICOT susțin că cele două servicii erau vândute cu prețuri cuprinse între 40 și 150 de dolari.

Conform polițiștilor, în urma colaborării cu Bitdefender, au fost identificate aproximativ 3.000 de fișiere malware modificate prin folosirea acestor servicii, fișiere folosite pentru lansarea unor atacuri informatice asupra unor sisteme din întreaga lume, inclusiv din România.

„Serviciile de tip crypter înlesnesc propagarea și desfășurarea atacurilor informatice, devenind astfel unelte foarte periculoase și ușor de folosit atât pentru infractori cibernetici cu experiență și cunoștințe tehnice, dar și pentru persoane care se află la stadiul de experimente în mediul on-line”, se mai arată în comunicat.

Persoanele depistate vor fi fost duse la sediul DIICOT pentru audieri.

Sursa: Mediafax

Ultima oră