VIDEO: Bălăcăreală în direct la Sibiu - Trif „urecheat” de Cîmpean: „Vorbește o doamnă, tăceți și ascultați! Nu aveți cei șapte ani de acasă”

Ședință cu scântei la Consiliul Județean Sibiu. Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, i-a cerut demisia Danielei Cîmpean, președintele CJ, spunându-i că, o dată cu fostul manager al Spitalului Județean, Liliana Coldea, și ea trebuie „să plece acasă”. Cîmpean „l-a urecheat” și i-a spus că nu are cei șapte ani de acasă.

Ședința extraordinară de miercuri a Consiliului Județean Sibiu a fost una cu scântei. Daniela Cîmpean, președintele CJ, și Bogdan Trif, consilier județean și șeful PSD Sibiu, și-au aruncat replici dure. Trif i-a cerut, public, demisia lui Cîmpean, acuzând-o că a pus în pericol siguranța sibienilor.

„Dat fiind faptul că Sibiul se află pe primul loc într-un clasament negru, datorită managementului defectuas și aici trebuie să vă asumați și dumneavoastră vina pentur că sunteți vicepreședinte în Comitetul de Situații de Urgență, ați girat personal numirea doamnei Coldea în funcția de director. Noi v-am semnalat în repetate rânduri că inclusiv concursul a fost, din punctul nostru de vedere, și nu numai al nostru, ci și al Ministerului Sănătății, concursul a fost fraudat. Dumneavoastră ați mers mai departe, chiar ați ieșit în conferință de presă, în curtea Spitalului Județean cu doamna Coldea și v-ați asumat-o, ați garantat pentru ea public, motiv pentru care vă cerem demisia și trebuie să plecați împreună cu dânsa acasă pentru că ați pus în pericol siguranța sibienilor. Nu zâmbiți, doamnă, pentru că au murit foarte mulți oameni pentru că nu au avut condiții în spital, datorită condițiilor improprii (…) Acum este ușor să dați vina pe altcineva, să pasați răspunderea pe directorul DSP, pe doamna Coldea, pe domnul prefect, care a gestionat și este președintele CJSU și care a pus la colț reprezentanții spitalului acum două săptămâni, pe el nu îl demiteți, doar pentru că are carnet de membru vechi. Dacă îmi permiteți, e o slugă perfectă. Nu e normal, cei resposabili pentru moartea sibienilor trebuie să plece acasă. Sunteți președintele Consiliului Județean și Spitalul Județean se află în subordinea CJ, trebuia să vă asigurați că toate măsurile sunt luate, nu să veniți acum, în prag de iarnă, să ne spuneți că ați achiziționat aceste stații de oxigen, trebuiau luate din timp. Vă cerem public demisia”, a spus Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Cîmpean: „Vorbește o doamnă, tăceți și ascultați”

Daniela Cîmpean „l-a urecheat” pe Trif, după ce acesta a vorbit peste ea. Președintele CJ i-a cerut șefului PSD Sibiu să o lase să vorbească, spunându-i că nu are cei șapte ani de acasă.

„Alegerea președintelui Consiliului Județean s-a făcut prin vot. Mi-ați mai cerut demisia. De mai multe ori. Felul în care abordează PSD situația în județul Sibiu și felul în care am abordat eu și partidul pe care îl reprezint situația (…) s-au exprimat de curând alegătorii printr-un vot covârșitor”, a spus Cîmpean, care, mai apoi, a fost întreruptă de Trif.

„Doamnă, au murit oameni. Lăsați alegerile. Au murit oameni, realizați lucrul acesta?”, i-a spus Trif.

„Vă rog să mă lăsați să vorbesc acum eu (…). Domnul Trif, îmi este jenă de atitudinea unui fost ministru, care vine și îmi spune mie că eu trebuie să demit prefectul. Eu nu girez discuții politice în Consiliul Județean. Dacă mă lăsați să vorbesc (…). În calitate de gentleman, că vorbește o doamnă, tăceți și ascultați! Nu aveți bunul simț și cei șapte ani de acasă! Nu mai veniți cu subiectul concursul, cu ministerul Sănătății. A fost considerat transparent, în condiții legale, un singur om și-a asumat participarea la acest concurs. Trebuia să vină mai mulți să avem de unde alege. A fost un singur om care și-a asumat acest concurs și l-a câștigat. În continuare, toată activitatea mea mi-o voi baza pe legislație. Legislația îmi va ghida toate deciziile pe care le voi lua”, a spus Cîmpean.

Vă reamintim că, în cursul zilei de miercuri, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, Liliana Coldea, și-a înaintat demisia. DETALII AICI.

Ultima oră

2 răspunsuri la “VIDEO: Bălăcăreală în direct la Sibiu – Trif „urecheat” de Cîmpean: „Vorbește o doamnă, tăceți și ascultați! Nu aveți cei șapte ani de acasă””