Capitala Europeană a Culturii este un oraș desemnat de Uniunea Europeană pentru o perioadă de un an, timp în care i se oferă șansa de a-și prezenta ambianța culturală. Un număr de orașe europene au folosit acest titlu pentru a-și schimba imaginea afișată în exterior și, prin urmare, și modul în care sunt privite la nivel internațional.
Conceput ca un mijloc de apropiere a cetățenilor Uniunii Europene (sau CE, așa cum era atunci), Orașul European al Culturii a fost lansat la 13 iunie 1985 de consiliul de miniștri oficial, la inițiativa ministrului grec al culturii, Melina Mercouri. De atunci, inițiativa a avut din ce în ce mai mult succes în rândul cetățenilor europeni și a exercitat un impact cultural și socio-economic în creștere asupra numeroșilor turiști veniți de dincolo de granițele europene.
Există încă multe orașe sau orașe-stat care nu au primit încă titlul de Capitală Europeană a Culturii, precum Monaco, Vatican, Barcelona, Leipzig și multe altele. Fiecare dintre ele se remarcă prin ceva specific, care le definește cel mai bine. Cele mai surprinzătoare activități au fost organizate atunci când fostele Capitale Europene ale Culturii au profitat din plin de acel ingredient special. În mod progresiv, o succesiune de reglementări aduse în procesul de alegere a orașelor și în monitorizarea și evaluarea performanței acestora a contribuit la creșterea nivelului de profesionalism în pregătirea și executarea evenimentelor.
Este cunoscut faptul că una dintre cele mai bune brânzeturi de capră din lume provine din Provence și de aceea Marsilia a ales în 2013 o abordare originală, comemorând tradiția estivală a transhumanței și reamintind populației urbane despre rădăcinile sale pastorale. Viitorii nominalizați i-ar putea lua pe cei din urmă ca exemple. Barcelona ar putea întreprinde ceva legat de faimoasa sa echipă de fotbal, Vaticanul ar putea înclina spre spiritualitate, Leipzig are șansa de a face un mix între biciclete și arta recondiționată, iar Monaco nu ar trebui să treacă cu vederea Monte Carlo, capitala care încă este faimoasă în întreaga lume ca o elegantă destinație cu emblematice cazinouri. Chiar dacă o mulțime de cazinouri s-au mutat în online astăzi și cele mai multe jocuri de cazino pot fi accesate pe un ecran de câțiva inch, locațiile cu o istorie în spate nu încetează să trezească interes. Acesta este cazul marelui cazinou cunoscut sub numele de Monte Carlo, construit în 1879, sub conducerea lui Charles Garnier, care a proiectat și Opéra din Paris cu doar patru ani înainte. Prin urmare, atunci când Monaco va deveni Capitala Culturală Europeană de Lux, centrul său s-ar putea transforma într-o masă uriașă pentru cărțile de joc și o ploaie cu jetoane de poker ar putea constitui cireașa de pe tort.
Programele de activitate ale orașelor câștigătoare caută în mod deliberat să extindă angajamentul cetățenilor în diverse sectoare și în special în acele părți ale orașului mai puțin explorate, active și predispuse la a face pași spre schimbare. Implicarea în crearea și conduita evenimentelor a devenit, de asemenea, o chestiune de rutină. „Ciclul de viață” a fiecărei capitale europene a culturii a evoluat și el. Pe parcursul a doi ani, cererile depuse de către orașele aspirante la titlu sunt revizuite de un grup de experți independenți în domeniul culturii. Câștigătoarele sunt desemnate formal cu patru ani înainte de anul relevant, permițându-le astfel o planificare aprofundată și pregătire extensivă.
În ultimii peste 30 de ani, Capitalele Europene ale Culturii s-au transformat într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte culturale din Europa și cele mai apreciate activități ale Uniunii Europene. Dacă un oraș devine Capitală Europeană a Culturii, acest lucru poate aduce schimbări importante pe termen lung și în ceea ce privește dezvoltarea sa socio-economică. De multe ori, un oraș profită de această ocazie pentru a se regenera, pentru a-și îmbunătăți creativitatea și a-și reactiva potențialul, să dezvolte forme noi și mai durabile de turism. Experiența în sine poate totodată să încurajeze coeziunea socială și teritorială în interiorul granițelor orașului și dincolo de acesta, consolidarea rolurilor cetățenilor pe diverse planuri, precum și participarea acestora la modelarea și exprimarea culturală cât mai liberă.
