Până la sfârșitul anului numărul noilor infectări cu SARS-CoV-2 va scădea, însă, dacă măsurile luate nu vor da rezultate și nu se va reuși gestionarea cazurilor, este posibil ca în primăvară să asistăm la o nouă creștere a cazurilor de COVID-19, a declarat, luni seara, Alexandru Rafila.
Medicul Alexandru Rafila, președintele Societății Naționale de Microbiologie, a spus, la Digi 24, că există o problemă în privința cazurilor de COVID-19 care nu sunt alocate pe județe, iar acest lucru este periculos, scrie Mediafax.
„Vedem mii de cazuri în fiecare săptămână, despre care se spune că nu sunt alocate unui județ. Nu știu ce înseamnă asta, că nu sunt alocate. Din punctul meu de vedere, dacă nu știu unde este pacientul, nu pot să fac ancheta epidemiologică și lucrul acesta are consecință pentru că nu pot să identific contacții, infecția continuă să se transmită”, a spus dr. Rafila.
Reprezentantul României la OMS spune că este greu de făcut o apreciere supra unei posibile scăderi sau creșteri a numărului de cazuri în următoarea perioadă, tocmai din cauza incapacității de intervenție în zona de sănătate publică.
„Eu cred că la un moment dat numărul de cazuri va începe să crească din nou și va începe să crească din nou din cauza acestei incapacități de intervenție în zona sănătății publice, adică măsurile astea de identificare activă a persoanelor infectate, a contacților lor trebuie să crească puțin, ca să putem să oprim transmiterea. Oricum o să asistăm la creșterea numărului de cazuri în secțiile de terapie intensivă și din nefericire și a deceselor. Dar aceste tendințe se observă peste tot unde existat creșterea numărului de cazuri. Vedeți că Polonia care a avut foarte puține cazuri, iar acum a ajuns la aproape 600 de decese”, a mai spus Rafila.
Acesta afirmă că rămâne de văzut dacă după alegeri măsurile pe care le vor lua autoritățile vor fi foarte stricte. Dacă se va întâmpla asta, se va ajunge și la o scădere a numărului de cazuri, spune dr. Rafila.
Prof. univ. dr. Alexandru Rafila spune că vom asista, cel mai probabil, la o scădere a numărului de infectări, apoi la o nouă creștere.
„Dacă acest trend crescător și mai ales suprasolicitarea spitalelor și a secțiilor de terapie intensivă va continua, iar lucrul acesta va continua, pentru că noi, deși suntem stabilizați, să zicem, la 10.000 de cazuri pe zi, asta înseamnă o foarte mare presiune asupra sistemului de sănătate și consecințelor le cunoaștem deja, probabil că vor lua astfel de măsuri. Noi acum ne găsim, ca să fiu și eu așa în trendul vremurilor, în valul 2. Am văzut că sunt deja țări cum e Japonia de exemplu unde apare al treilea val. Există întotdeauna decalaje între continente, între țări, care țin și de sistemele de sănătate cum sunt organizate. Probabil că până la sfârșitul anului se va opri creșterea. Nu știu să vă spun cifre în momentul de față și nici nu vreau să fac speculații. Însă este posibil ca după o perioadă de măsuri stricte care vor duce în mod sigur la scădere evidentă, spre primăvară, dacă nu o să reușim să administrăm suficient de mult vaccin, mai ales la categoriile de risc, să asistăm la o nouă creștere începând probabil cu luna februarie. Și atunci situația nu se rezolvă decât așa cum spun cele mai optimiste voci, decât într-un an de zile, dacă vom avea acces la vaccin și ne vom organiza suficient de bine încât să administrăm vaccinul și mai ales (…) dacă vom reuși să explicăm populației ce este un vaccin ce conține el care sunt riscurile, dacă sunt riscuri, care sunt beneficiile încât oamenii să ia decizii informate. Este lucrul cel mai important: să nu forțăm niciodată lucrurile”, a mai spus Rafila.
Sursa: Mediafax