Fostul șef UPU Sibiu justifică demisia - „Nu este din motive personale”

Bogdan Csillag, medicul șef al UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu și-a înaintat, joi, demisia conducerii instituției. Cel care va asigura interimatul este medicul Constantin Roșca, cel înlocuit la conducerea UPU de Bogdan Csillag.

Medicul Bogdan Csillag a demisionat din funcţia de şef al UPU, dar rămâne în echipa de doctori a secţiei, fiind recunoscut cu experienţă în medicina de urgenţă, nu doar în UPU şi la SMURD Sibiu. La conducere a revenit Constantin Roșca. Schimbul acesta între șefi se pare că s-a produs din cauza unor șicane între medici, care au ajuns chiar și la Departamentul pentru situații de Urgență, condus de Raed Arafat.

Csillag, și felul lui de a conduce Unitatea Primiri Urgențe, se pare că nu a fost deloc pe placul colegilor medici, iar într-un final nici pe placul conducerii. VEZI AICI CE AU SPUS MEDICII

Bogdan Csillag spune că demisia nu a venit din „motive personale”, menționând că „în orice instituție sau sistem există disfunctionalități”.

Atașăm dreptul la replică al medicului Bogdan Csillag mai jos:

Referitor la articolul din publicatia “Ora de Sibiu”, cu titlul “Detalii din culisele schimbarilor de sefi de la Urgenta din Sibiu-Sicane la nivel inalt “, aparut in data de 13.11.2020, care contine informatii false la adresa mea, doresc sa fac urmatoarele precizari :

Pe parcursul carierei mele profesionale, in majoritatea timpului am ales sa nu dau declaratii de presa . Acesta este unul dintre motivele pentru care nu am dorit sa comentez decizia demisiei mele din functia de medic sef interimar UPU-SMURD Sibiu . Singurul lucru pe care il voi preciza este ca aceasta demisie nu este din motive personale; imi voi desfasura in continuare activitatea de medic in UPU-SMURD Sibiu.

Ca si formare profesionala, sunt medic primar Anestezie -Terapie Intensiva . Pe parcursul carierei, am fost student voluntar la SMURD Sibiu, medic rezident, medic voluntar SMURD Sibiu (reusind sa infiintez, cu ajutorul autoritatilor locale in 2004, linia de garda de medici pe ambulanta SMURD Sibiu), medic specialist , ulterior medic primar la UPU-SMURD Targu Mures, cu exceptia perioadelor in care am lucrat la Bruxelles (2 ani, medic rezident anestezist-reanimator) si Paris (2 ani, medic reanimator pe ambulantele Brigazii de Pompieri din Paris, in aceasta perioada obtinand si Diploma de Medicina de Catastrofa a Facultatii de Medicina din Paris ). Din 2016, sunt incadrat la UPU-SMURD Sibiu; in paralel , desfasor si activitate de instructor la nivel national in privinta managementului situatiilor cu multiple victime/dezastrelor, si instructor de cursuri agreate la nivel international . Din martie 2020, dupa demisia medicului sef Dr. Rosca Constantin, am fost numit de catre conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu in functia de medic sef interimar al UPU-SMURD Sibiu.

Referitor la faptul ca efectuez “program administrativ “, conform Ordinului 1706/ 2007 al Ministerului Sanatatii Publice, care reglementeaza fuctionarea Unitatilor de Primire Urgente, medicul sef UPU-SMURD este obligat sa efectueze si program administrativ , si garzi. In cele 8 luni de mandat, timp de 2 luni, cand schema de personal a permis acoperirea garzilor, am efectuat si program administrativ “oficial “ (impartit in mod egal cu orele de garzi) . In toate celelalte luni, inclusiv in luna curenta, programul meu a constat doar in garzi, atributiile administrative indeplinindu-le in afara programului de baza. Garzile sunt impartite in mod egal intre toti colegii, ore suplimentare facand doar la cererea lor sau in cazul indisponibilitatii altui coleg din cauze medicale sau in perioada concediilor ( si aceste ore au fost impartite in mod echitabil, inlusiv medicului sef de sectie , dovada fiind graficele de lucru ).

Sunt de parere ca in orice institutie sau sistem exista disfunctionalitati ; aceste disfunctionalitati trebuie discutate , pentru a gasi solutii. Sunt insa adeptul comunicarii directe (nu al “anonimelor”) , prin discutie cu persoanele implicate sau prin intermediul sesizarilor scrise oficiale, cu asumarea identitatii ; stau dovada, in acest sens, sesizarile pe care le-am facut conducerii institutiilor competente (personal, sau in lipsa mea, colegii care mi-au preluat temporar functia ) in ultima perioada. Ii incurajez pe colegii mei sa adopte in continuare aceeasi conduita, a dialogului deschis.

Ultima oră