Spitalul Județean deschide două secții noi pentru bolnavii cu covid 19 - Restul sunt deja pline

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu bolnavii infectați cu coronavirus vor fi internați și în secțiile Medicală I și II, secții care până acum erau destinate pacienților non covid, scrie agerpres.ro

„Medicalele încep de astăzi să preia (pacienţi COVID-19 – n.r.)”, a declarat Florin Grosu.

Potrivit acestuia, cadrele medicale din cele două secţii au experienţă în tratarea pacienţilor COVID-19, dovadă că în primăvară aici au fost vindecaţi mulţi dintre aceşti bolnavi.

Directorul general al SCJU Sibiu, medicul Liliana Coldea, explica, în urmă cu două zile, că în aceste două secţii sunt 46 de posturi de oxigen.

„În Medicală I şi II sunt 46 de posturi de oxigen. Aceste posturi, ca să fie funcţionale, sunt condiţionate de existenţa staţiei de oxigen, care este închiriată şi care este în curs de a veni în ţară şi de a fi amenajată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu. (…) Luăm în discuţie orice posibilitate de a creşte numărul de paturi de spitalizare”, a spus, miercuri, Liliana Coldea.

SCJU Sibiu tratează cei mai mulţi pacienţi COVID-19 din judeţ, în Unitatea de Primiri Urgenţe, ATI, Secţia de Boli Infecţioase, containere aflate în curtea spitalului, unde au fost amenajate saloane şi, de vineri, şi în saloanele secţiilor Medicală I şi Medicală II.

Judeţul Sibiu are rata cea mai mare de infectare din România, de peste 7 la mia de locuitori, iar vineri se aşteaptă să se ia decizia de carantinare a municipiului reşedinţă

Ultima oră