Un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Șeica Mare, a plecat la plimbare cu mațina prin Copșa Mică, chiar dacă nu avea permis de conducere.
„La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 18,00, în orașul Copșa Mică, polițiștii au depistat un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în localitatea Șeica Mare, care a condus un autoturism deși nu deține acest drept”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pe numele șoferului s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.