Constantin Roșca (foto dreapta) a șocat pe toată lumea în luna ianuarie a acestui an când și-a dat demisia de la șefia Urgenței din cadrul Spitalului Județean, după 15 ani în acest post. În locul său a fost numit Bogdan Csillag (foto stânga), coordonatorul SMURD Sibiu. Joi, 12 noiembrie, și acesta și-a înaintat demisia din funcția de conducere, dar a rămas să activeze ca medic urgentist. La conducerea UPU a revenit Constantin Roșca. Schimbul acesta între șefi se pare că s-a produs din cauza unor șicane între medici, care au ajuns chiar și la Departamentul pentru situații de Urgență, condus de Raed Arafat.
Demisia lui Roșca
Constantin Roșca a anunțat în luna ianuarie că a demisionat din motive personale- oficial. Neoficial însă acesta a fost ”săpat” tocmai de Bogdan Csillag, care ar fi trimis mai multe scrisori anonime către conducerea spitalului în care reclama activitatea medicului Roșca. Sătul de aceste șicane, Roșca și-a dat demisia. În locul său a fost numit Bogdan Csillag, care se spune că este omul lui Raed Arafat. Secretarul de stat ar fi sunat personal la Sibiu și ar fi cerut ca Bogdan Csillag să fie numit șef la UPU.
Csillag, neagreat de colegi
Bogdan Csillag și felul lui de a conduce Unitatea Primiri Urgențe se pare că nu a fost deloc pe placul colegilor medici, iar într-un final nici pe placul conducerii. ”Nu este făcut pentru a fi șef. Ne cerea să facem gărzi, dar unii nu au contract pentru gărzi. El făcea două trei gărzi pe lună, iar în rest își trecea 7 ore administrative. Păi ce medic e ăsta? În plus, felul de a vorbi și de a coordona oamenii nu a fost deloc oportun, mai ales în condițiile acestea, de pandemie. La un moment dat a avut o discuție mai aprinsă cu Florin Grosu (n.r. directorul medial al Spitalului), într-un final și-au dat toți seama că nu e omul potrivit la conducerea UPU și a demisionat”, spune unul dintre medici.
Legat de aceste aspecte, Bogdan Csillag a spus că ”Eu nu am avut nicio problemă cu colegii, dacă au fost nemulțumiri, la mine nu au ajuns. Legat de demisie nu vreau să comentez nimic”
Roșca ”E momentul să lăsăm orgoliile deoparte”
Constantin Roșca a fost numit interimar la conducerea UPU Sibiu. În contextul pandemiei, pentru ocuparea definitivă a postului nu se poate organiza concurs, așa că nu se știe cât va dura interimatul. ”M-au numit pe mine ca o soluție de a ieși din criză. În Sibiu este o situație disperată și încercăm să găsim o soluție, să ne punem de acord, nu fiecare să își vadă interesul. Este momentul să lăsăm orgoliile deoparte și să găsim soluții”, a spus Constantin Roșca pentru Ora de Sibiu.
Constantin Roșca a acceptat să revină la conducerea UPU cu o condiție- ca secțiile Medicală I și II să devină secții covid. Acest lucru s-a întâmplat chiar de vineri, 13 noiembrie, asta chiar dacă în ședința Consiliului Județean de Urgență Sibiu de miercuri managerul spitalului, Liliana Coldea, spunea că pentru moment cele două secții nu pot primi pacienți covid. ”Aceasta a fost cerința mea principală. În plus, am spus că trebuia ca spitalul să devină spital covid, iar patologiile medicale să fie trimise către alte spitale”
Cât despre faptul că ar putea fi ”șicanat” din nou, Constantin Roșca a spus ”Dacă vor fi aceleași tensiuni a treia oară sigur nu revin. Dacă voi fi lăsat să îmi fac treaba, o voi face. Nu mai e momentul de orgolii, cu toții trebuie să lucrăm să găsim soluții”, a declarat pentru Ora de Sibiu.