Bilanț coronavirus vineri, 13 noiembrie - 9.489 de cazuri noi în România

Până vineri, 13 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 231.808 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.489 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Bilanț coronavirus vineri, 13 noiembrie - 9.489 de cazuri noi în România

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până vineri, 8.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.11.2020 (10:00) – 13.11.2020 (10:00) au fost raportate  174 decese (100 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani. 168 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.892. Dintre acestea, 1.149 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.630.856 de teste. Dintre acestea, 37.136 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.169  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.967 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.681 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.141 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.569 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.556 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 831 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 noiembrie a.c., 8.778 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.418.195 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Ultima oră

Comentariul meu