Sibiul are un aparat de testare PCR care stă nefolosit din cauze birocratice
FOTO ULBS

Un aparat PCR, cu ajutorul căruia ar putea crește capacitatea de testare a Sibiului pentru virusul SARS CoV-2, stă nefolosit în curtea Facultății de Medicină. Conducerea spitalului Județean Sibiu spune că va putea fi folosit după ce se va încheia protocolul cu Universitatea sibiană și vor fi cumpărați reactivii, scrie agerpres.ro

„Astăzi sau în zilele următoare o să încheiem protocolul de colaborare, pentru că Universitatea ne pune la dispoziţie dotarea, adică aparatul, iar noi trebuie să venim cu costurile, care înseamnă reactivii plus resursa umană. Ei ne-au pus la dispoziţie biologi”, a precizat directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Liliana Coldea.

Potrivit medicului, acest container, care conţine laboratorul şi aparatul de testare, se află la câţiva metri de spitalul sibian. Sibienii care vin cu sutele, zilnic, să se testeze de COVID-19 la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă văd printr-un gard containerul închis în care se află aparatul PCR nefolosit încă.

Acest aparat şi laboratorul din container vor rămâne tot în parcarea Facultăţii de Medicină, adică în vecinătatea spitalului, spune Liliana Coldea, dar aici vor lucra biologi şi medici.

„Universitatea vine cu biologi, iar noi venim cu medici, pentru că biologii pe care i-au angajat dânşii nu pot să valideze rezultatele”, a mai precizat Liliana Coldea.

Întrebată de când se vor putea face teste COVID-19 cu ajutorul acestui nou aparat de testare, Liliana Coldea a afirmat: „După ce avem protocolul. Probabil că într-o săptămână”.

Dacă ar fi folosit şi acest aparat de testare PCR, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu ar avea în total patru astfel de aparate. Conducerea spitalului spune că acest aparat de testare cumpărat de universitatea sibiană ar putea face 100 de teste zilnic.

„Extractorul pe care îl au ei la Universitate nu este cu capacitate mare, nu o să crească cu foarte mult. Probabil în jur de o sută de teste”, a mai spus Liliana Coldea.

În luna aprilie, ULB Sibiu anunţa printr-un comunicat de presă că investeşte un sfert de milion de euro pentru proiecte de prevenire şi diagnosticare a COVID-19, bani din care s-a cumpărat şi acest aparat de testare.

„Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este alături de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în lupta împotriva COVID-19 prin lansarea mai multor proiecte de prevenire şi diagnosticare a virusului. Două din aceste proiecte vor fi finanţate prin intermediul Fundaţiei Hasso Plattner şi sunt estimate la aproximativ 250.000 EURO. Pentru a creşte capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicaţii în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară”, se arată în comunicatul ULBS din luna aprilie.

De atunci, ULBS a dotat acest laborator şi a obţinut toate avizele necesare, potrivit unor surse oficiale.

Ultima oră

2 răspunsuri la “Sibiul are un aparat de testare PCR care stă nefolosit din cauze birocratice”