Călătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din Sibiu

Așa-i că tânjești după o vacanță unde poți încerca feluri noi de mâncare și preparate cu totul și cu totul diferite? Deja te vezi într-un loc exotic, poate pe un alt continent? Poate undeva în Asia? În Thailanda? În Indonezia sau poate Hong Kong? Știm, știm, e cam greu de ajuns acum până acolo, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți pui pofta în cui, căci ai cele mai gustoase preparate chiar la tine în oraș. În Sibiu s-a deschis restaurantul The Wok, unde cu fiecare îmbucătură te simți de parcă ai părăsit țara.Călătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din Sibiu

Pentru necunoscători, „wok-ul” este acel vas special pentru gătitul la flacără mare. Un vas adânc și încăpător, numai bun de preparat rețetele asiatice cerute și iubite de tot mai mulți gurmanzi.

Restaurantul The Wok – Despre pasiunea de a găti

Sibienii au, de la sfârșitul lunii mai a acestui an, un restaurant cu specific asiatic. The Wok s-a născut din pasiunea de a găti a doi tineri îndrăgostiți, care vreme de opt ani au lucrat în Irlanda, în domeniul HoReCa. Dorul de casă i-a adus înapoi în țară, astfel că au pus în aplicare cele învățate peste hotare. Respectul pentru clienți, implicarea și pasiunea sunt cuvinte cheie atunci când vorbim de restaurantul The Wok.Călătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din Sibiu

Rețete tradiționale și produse aduse direct din Asia

Ingredientele folosite la prepararea mâncărurilor de la restaurantul The Wok sunt aduse din Asia, iar legumele sunt cumpărate de la producători locali. Totul este proaspăt, produsele nefiind congelate. Mai mult, mâncarea este gătită pe loc, astfel că totul este pregătit în fața clienților.

Cel care pregătește bunătățile care ajung în farfuriile sibienilor este Alin, un bucătar pasionat de savoarea preparatelor thailandeze, care pune pe primul loc calitatea mâncării. Bucătarul gătește ca la carte, după rețetele tradiționale, niciun produs nefiind înlocuit cu un altul.

Printre „vedetele” din meniu se numără vestita supă cu lapte de cocos, dar și desertul coconut banana – banană prăjită cu cocos și servită cu sos de caramel și înghețată de vanilie – un desert de care ți se face poftă instant!

Berea și sucurile de la restaurantul The Wok sunt musai de încercat. Și ele sunt aduse de la ele de acasă, direct din Asia.

Nu mai sta pe gânduri și alege-ți preparatul preferat

Când ți se face poftă de Tom Kha Soup ori de Honey Crumbed Praws sau de Malaysian Curry, nu sta pe gânduri. La The Wok ai parte de multe altele asemenea. Poți alege să iei o masă delicioasă în restaurant, pe strada Luptei, nr. 25, vis-à-vis de Carul cu Flori sau poți comanda direct din site și aplicațiile de profil dacă vrei să mănânci acasă sau la birou. Pe cei de la The Wok îi găsiți și pe Facebook, unde zilnic sunt postate fotografii cu preparate delicioase.

COMENZI la tel: +40 (0770) 527 523 sau pe site https://the-wok.ro/

FACEBOOK: https://www.facebook.com/thewoksibiuCălătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din SibiuCălătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din SibiuCălătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din SibiuCălătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din SibiuCălătorie-n farfurie la restaurantul The Wok din Sibiu

 

 

 

Ultima oră