Video - Val de amenzi în prima noapte de carantină. Ce motive au invocat șoferii

Noaptea de luni spre marți a fost prima noapte ”plină” în care au funcționat noile restricții de circulație. Între orele 23 și 5 nimeni nu are voie să circule pe stradă decât cu anumite motive, bine întemeiate. La Sibiu, la fel ca în toată țara, polițiștii au ieșit în stradă, i-au oprit pe cei care nu au respectat restricțiile și i-au întrebat unde merg. Cine nu se încadra în excepțiile prevăzute în hotărârea de guvern, a fost amendat.

CITEȘTE AICI DESPRE ACȚIUNEA POLIȚIȘTILOR DIN SIBIU

Polițiștii și jandarmii au stat toată noaptea pe străzi. I-au oprit pe cei care circulau după ora 23:00 și au verificat dacă au motive temeinice să o facă.

În Craiova, prima amendă pentru încălcarea carantinei de noapte a fost dată la câteva minute după intrarea acesteia în vigoare. Clientul dintr-un taxi nu avea nici mască, nici adeverință.

Șofer: O secundă am uitat și mi-a căzut, o aveam la mine. Asta este, ce să fac?

Polițist: Declarație pe propria răspundere aveți?

Șofer: Nu șefu, mă duceam să las cheia, acum.

În Brașov, unii dintre cei opriți pentru control au ținut să le spună polițiștilor nemulțumirile lor.

Șofer: Mi se par puțin abuzive, sincer. Cred că în declarația dată de Guvern ar trebui trecute și situațiile particulare. Eu acum am venit după soția mea de a nu o lasă singură pe stradă.

Și în București, primele amenzi au fost date imediat după ora 23. Unii dintre cei sancționați așteptau să fie anunțați personal ce reguli trebuie să respecte.

Șofer: Nu m-a informat nimeni personal. La tv s-a spus așa: după ora 23, din ziua de azi, din lunea de azi, în cât suntem azi 9.11 am plecat de la ora 2.00 de acasă.

Șofer: Dați amendă, asta e legea, respectăm legea.

Polițist: De ce nu aveți declarație pe propria răspundere?

Șofer: Am întârziat mai mult decât credeam. Speram să ajungem mai devreme acasă, venim de la șantier.

În Oradea, echipele de control s-a instalat la ieșirea din oraș. În cel mai mare oraș din județul Bihor, coeficientul de infectare se apropie de 8 cazuri la mia de locuitori.

Polițist: Acesta e în regulă, permisul, buletinul, talonul și asigurarea.

Șofer: Facem naveta, avem toate actele necesare, adeverință, declarație, absolut tot.

Toate restricțiile rămân în vigoare timp de 30 de zile.

Ultima oră