Iohannis: „Până vom avea un vaccin eficient, nu există altă soluție decât impunerea restricțiilor”
foto arhivă

Președintele Klaus Iohannis a spus, marți seară, că, deocamdată, singura soluție pentru a încetini răspândirea coronavirusului, este impunerea restricțiilor.

Iohannis a declarat că întreaga Europa trece printr-un moment dramatic, în care virusul se răspândește foarte puternic, mult mai puternic decât în primăvară, scrie Mediafax. Mai multe state europene sunt în pragul unei mari crize sanitare.

„Până când nu vom avea un vaccin eficient nu există o altă soluție decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe. Aceasta este singura strategie funcțională și este adoptată de toate țările care se confruntă cu explozii de cazuri noi”, a spus Iohannis.

Conform șefului statului, România se confruntă cu o situație extrem de complicată, iar restricțiile intrate în vigoare de luni au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe care apasă pe sistemul sanitar.

Iohannis a afirmat că este imperativ necesar să evităm blocarea spitatelor și să dăm șansa de tratament tuturor bolnavilor, Covid sau non Covid.

„Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt populare, produc supărare și sunt greu de acceptat”, a adăugat președintele.

Din cauza virulenței virusului, reglementările mai puțin restrictive sunt insuficiente, iar lupta cu pandemia este și un test al solidarității, a adăugat șeful statului.

„Veștile privind apariția rapidă a unui vaccin sunt destul de bune, dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că mai sunt de parcurs câteva etape până la vaccinare. Din fericire, grație mecanismului european din care face parte, România va beneficia în mod echitabil de vaccin. Avem deja o strategie. Am discutat azi și despre posibilitățile de stocare și distribuție pentru diferite tipuri de vaccin și am stabilit instituțiile responsabile în acest sens”, a declarat Iohannis, precizând încă o dată că de vaccin va beneficia inițial personalul din sănătate și persoanele cu cel mai mare risc de a face forme severe ale bolii.

Sursa: Mediafax

Ultima oră