Douăzeci și cinci de copii din Sibiu, printre bolnavii de Covid raportați marți
foto: arhivă

În județul Sibiu au fost raportate și marți, la fel ca în zilele anterioare, multe cazuri noi de coronavirus. Foarte mulți tineri se numără printre acești pacienți, 25 dintre ei fiind copii. 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de  282 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 25 persoane.
  • 19 – 29 de ani 29 persoane
  • 30 – 39 de ani 59 persoane
  • 40 – 49 de ani 75 persoane
  • 50 – 59 de ani 51 persoane
  • 60 – 69 de ani 23 persoane
  • 70 – 79 de ani 19 persoane
  • 80 – 89 de ani 1 persoană

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 8324 de persoane (dintre care 7946 adulți și 378 copii). Până la data curentă au fost vindecate 3692 de persoane, iar 259 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 365 de persoane, dintre care pe ATI  19 adulți și 1 minor”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Tot mai mulți sibieni în carantină și izolare

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 771 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1216 persoane în izolare la domiciliu.

„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 73 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale”, adaugă Ștefan.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică