În contextul în care județul Sibiu este pe primul loc în țară la numărul de cazuri, cu rata de îmbolnăvire de 6.89 la mia de locuitori, Alianța USR PLUS Sibiu solicită de urgență întâlnirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și impunerea unor măsuri care să limiteze răspândirea Covid19.
Ca urmare a consultării cu specialiști în domeniu, Alianța USR PLUS propune doua soluții care sunt menite să limiteze drastic interacțiunile și răspândirea Covid19 în județul Sibiu:
- Limitarea interacțiunilor dintre persoane prin permiterea formării unui grup de maxim 6 persoane, astfel poate fi scăzută rata de transmitere comunitară;
- Limitarea circulației între localitățile din județul Sibiu, și din afara acestuia, unde rata de infectare depășește indicele 6 la mia de locuitori, cu excepția deplasărilor în interes profesional, medical sau pentru urgențe.
„Degeaba mărim chiuveta dacă nu oprim robinetul. Oricâte paturi de ATI vom pregăti, ele se vor umple imediat dacă nu limităm răspândirea virusului și infectarea. Autoritățile județene trebuie să își asume de urgență luarea unor măsuri pentru a limita răspândirea Covid19, măsuri de care ei se tem a fi nepopulare. Sistemul sanitar din Sibiu și-a depășit limitele. Acum nu mai contează nici un alt context electoral sau culorile politice. Trebuie să salvăm oameni, trebuie să salvăm vieți. Și dacă vrem să nu mai vedem și mai multe mesaje: „a murit în așteptarea unui loc la ATI”, „caut un loc la ATI pentru tatăl meu”, „am nevoie de un loc în spital”, „tatăl meu a murit”, „nu mai pot respira”… trebuie să acționăm acum și să fim responsabili. Comunitatea și mediul de afaceri s-au mobilizat și se mobilizează, medicii și personalul medical dau totul pentru a-i salva pe oameni și le mulțumim din totul sufletul pentru asta. Acum este timpul ca noi toți să facem totul pentru a opri răspândirea virusului. Este timpul ca înainte de orice să fim oameni, să fim solidari și uniți”, a transmis Adrian Echert, consilier județean USR PLUS.
Statisticianul Valentin Pârvu a făcut o analiză în care se vede foarte clar gravitatea situației din județ, iar media deceselor pe o săptămână din Sibiu, raportată la un milion de locuitori duce județul nostru mult peste media națională și aproape de nivelul celor mai afectate țări europene: Cehia și Belgia. În prima săptămână din noiembrie în Sibiu au decedat 39 de persoane, ceea ce reprezintă 14 decese zilnice/ un milion de locuitori. În România au decedat 812 persoane în aceeași perioadă, ceea ce reprezintă 6 decese zilnice/ un milion de locuitori. Mai mult, în Sibiu se moare cel mai mult din zonă, în 7 zile au fost 10 decese la 100.000 de locuitori în timp ce în Cluj au fost două decese la 100.00 și în Timiș patru.
„Facem, din nou, apel la responsabilitate. Stați în casă și aveți grijă de voi, purtați mască, evitați interacțiunile sau limitați-le doar la familie”, mai spun cei de la USR PLUS Sibiu.